Se contrazic. Cineva numără greșit turiștii din Delta Dunării

Agenţii economici tulceni care organizează excursii în Deltă susţin că gradul de ocupare în minivacanţa de Rusalii a fost mai scăzut decât cel de anul trecut, în timp ce Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) susţine că în această perioadă locurile de cazare au fost ocupate integral în aproape toate zonele din Deltă.

Unul dintre agenţii economici din Tulcea care organizează excursii în Deltă, Paul Gavrilă, a declarat pentru Agerpres că în această minivacanţă a lucrat la 70% din capacitate, din cauza ploii de zilele trecute, dar şi a numărului mai mic de turişti.

„Am avut undeva la 60-70% grad de ocupare, din cauză că a plouat, dar faţă de săptămâna trecută au fost mai multe solicitări de excursii. În comparaţie cu anul trecut însă, este mult mai slab şi punem asta pe seama conflictului de lângă noi şi cred că nu au început încă nici concediile. Ne aşteptăm ca lucrurile să se schimbe din iulie”, a afirmat Gavrilă.

El a mai spus că societatea pe care o deţine le oferă turiştilor posibilitatea de a explora Delta şi atunci când plouă.

„Noi organizăm excursii şi pe ploaie, şi pe vânt fără nicio problemă. Avem bărci acoperite care se închid ermetic, numai că turiştii se tem. Când plouă, Delta este foarte frumoasă, pentru că păsările sunt mai liniştite şi atunci ies la suprafaţă, să zicem”, a menţionat Paul Gavrilă.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării, în „aproape toate zonele de vacanţă din Delta Dunării, locurile de cazare au fost ocupate în proporţie de 100%”.

„Ne bucură faptul că cei care au ales să-şi petreacă vacanţa în Deltă au lăsat în urmă ştirile alarmiste, optând pentru pachete turistice de trei-patru zile şi nu în ultimul rând faptul că cei care au venit în destinaţie sunt iubitori de natură şi care înţeleg să fie responsabili faţă de această bijuterie care se numeşte Delta Dunării”, a declarat preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac, citat în comunicat.

Pentru unii turişti, experienţa din Deltă a fost de nerepetat.

„În trei zile, cu tot cu cazare, am cheltuit cred în jur de 4.000 de lei, pentru două persoane, foarte mult, în comparaţie cu aşteptările şi cu ce oferă. Cel mai mult au costat bărcile care pentru un tur luau 200 de lei de persoană, indiferent câţi eram în barcă. Am avut mic dejun şi cină oferite de cazare şi am mâncat la aceeaşi pensiune, pentru că în Crişan nu sunt restaurante, iar la cele două magazine din sat preţurile sunt duble faţă de cele din oraş. Nu cred că m-aş mai întoarce acolo, poate aş încerca o altă zonă din Deltă”, a afirmat Ovidiu Ion, din judeţul Braşov.

Alţi turişti au susţinut că au avut o vacanţă reuşită, chiar dacă au campat pe malul canalelor şi şi-au gătit singuri.

„Eu vin de mai mulţi ani în Deltă, de trei sau patru ori pe an. Am fost opt băieţi, am pescuit, dar nu cine ştie, aşa că mergem acum în Piaţa Veche să cumpărăm nişte peşte. Am pescuit, ne-am făcut de mâncare singuri. În vacanţa asta am prins cel mai puţin peşte faţă de altădată, dar a fost frumos”, a afirmat Vasile T, din judeţul Iaşi.

În Delta Dunării, sunt 594 de structuri de cazare cu 12.508 locuri, AMDTDD deţinând circa 4.500 de locuri de cazare.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Peste 6.000 de elevi din Constanța, așteptați să susțină Evaluarea Națională

lun iun. 13 , 2022
Pe 14 iunie 2022, debutează Evaluarea Națională pentru absolvenții claselor a VIII-a. La nivelul județului Constanța s-au constituit 120 de centre de examen. Sunt așteptați să participe la probe 6059 de elevi. Conform Calendarului elaborat de Ministerul Educației, prima probă scrisă este la Limba și literatura română (14 iunie) și […]

V-ar putea interesa și: