Începe lupta între lupii tineri și vulpile bătrâne din PSD

Când simte că șeful haitei nu mai este la fel de puternic sau nu mai are aceeași susținere, un lup mai tânăr și în formă se va gândi să-i ia locul. Schimbarea se va produce la un moment dat, inevitabil, acesta este mersul firesc al lucrurilor, cei tineri le iau locul celor mai în vârstă, dar, în aceste haite, nici lupii bătrâni nu vor să se dea deoparte prea repede, nici cei tineri nu prea au răbdare. Și urmează un conflict violent, în urma căruia cel care pierde e alungat din gașcă.

Așa se întâmplă și în politică. La fel ca în haite, lupii tineri vor locul celor bătrâni. La fel ca în haite, acesta este mersul lucrurilor. E normal.

O astfel de luptă stă să înceapă în PSD Constanța. Lupii tineri și-au arătat colții, au ridicat de câteva ori glasul, semn că ne apropiem de lupta decisivă.

Nu va fi însă deloc simplu pentru ei, pentru că au de-a face cu vulpi bătrâne, cu experiență politică și de viață, cu prieteni și cu resurse financiare. Și nu o spun deloc peiorativ.

În aproape orice scenariu, cei tineri ar pierde. Au însă o șansă de câștig dacă sunt sprijiniți de șefi. Oamenii politici nu trăiesc solitari, ca animalele pădurii, ci într-un sistem în care depind unul de altul și în care se hrănesc cu voturi.

De la București, se pare că s-a dat verde. Ceva se va întâmpla în PSD Constanța anul acesta. Se reașează forțele, pentru că ne apropiem de jumătatea mandatului primarilor și parlamentarilor, și începe, așadar, numărătoarea inversă pentru 2024. Se aleg acum cei care vor face nominalizările. Ei contează, nu cei aleși. Așa funcționează politica în orice partid.

Vor câștiga lupii tineri sau vulpile bătrâne?

Dacă vreți un sfat, nu pariați încă pe niciuna dintre tabere. Jocurile de-abia au început.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Trei cazuri de variola maimuței depistate în România

mie iun. 15 , 2022
Ministerul Sănătăţii anunţă, miercuri, al treilea caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România. Ministerul Sănătăţii anunţă, miercuri, că a fost confirmat deja al treilea caz de variola maimuţei în România.   „Este vorba de un bărbat de 31 de ani care s-a prezentat ieri la un spital din […]

V-ar putea interesa și: