Canicula africană va lovi România. Se preconizează o lipsă gravă a apei în următorii opt ani. „Nu există un loc pe pământ unde să te ascunzi”

Un val excesiv de căldură  va lovi de săptămâna viitoare România, Grecia și Bulgaria, avertizează meteorologii. Canicula a afectat în ultimele zile mai multe țări din vestul Europei, printre care Spania și Franța. jumătate din populaţia lumii ar urma să se confrunte cu o lipsă gravă a apei în următorii opt ani. „Nu există niciun loc pe pământ unde să te ascunzi… Nicio ţară, săracă sau bogată, nu este în siguranţă”, a avertizat el.

38 de grade în iunie

„Este posibil ca începând de săptămâna viitoare să înregistrăm în România primele zile cu temperaturi care să atingă și să depășească 35 de grade, ceea ce înseamnă că vom avea caniculă. Temperaturile vor depăși 35 de grade începând din partea de vest a țării, deci în Câmpia Română, după care și în zonele sudice este posibil ca spre finalul săptămânii, până în 27 iunie, să consemnăm valori de până la 37-38 de grade Celsius. Dacă se va impune, pentru anumite zone, în funcție de atingerea recordurilor climatice, luăm în considerare emiterea – și nu trebuie să excludem niciodată această posibilitate – de coduri pentru caniculă”, a declarat sâmbătă la Digi24 Elena Mateescu, directorul ANM.

Vară de coșmar pentru spanioli

Pentru spanioli este deja o vară de coșmar. Au parte încă din iunie de incendii de proporții, care fac ravagii în mai multe regiuni, din nord, centru și sud. Zeci de mii de hectare de vegetație s-au făcut scrum în câteva zile, iar la asta au contribuit și cele 43 de grade Celsius înregistrate. Mii de oameni au fost evacuați și sute de pompieri încearcă să oprească înaintarea flăcărilor.

De vină este un val de aer cald care vine din nordul Africii.

Este mult prea cald pentru această perioadă a anului, în care canicula a colorat în portocaliu și roșu harta Europei Occidentale.  În afara Spaniei, Marea Britanie, Franța și Belgia au parte și ele de temperaturi neobișnuit de ridicate. În Regatul Unit, de exemplu, serviciul de sănătate s-a pregătit pentru o creștere a numărului de pacienți.

Cod roșu de caniculă în Franța

Francezii suferă și ei din cauza căldurii. Este cea mai timpurie caniculă din istorie în Hexagon, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius și zeci de departamente plasate sub cod portocaliu. În alte regiuni a fost instituit chiar codul roșu, ceea ce a însemnat și anularea mai multor evenimente sportive și culturale.

„E incredibil de cald, e foarte important să stăm la umbră, dar ne-am plimbat prin Paris toată dimineața, așa că bem multă apă”, spune o turistă.

„E mult prea cald…Am venit din Argentina, unde acum este iarnă și frig – aici e frumos, dar totuși foarte cald”, spune o altă turistă.

„O nebunie” în Marea Britanie

Dincolo de Canalul Mânecii, britanicii se confruntă și ei cu temperaturi neobișnuit de ridicate. Vineri a fost cea mai călduroasă zi a anului în regat, pentru a treia zi consecutiv. Au fost peste 32 de grade Celsius în unele zone.

„Vreau să spun că este o nebunie, nu poți fi sigur niciodată în țara asta. 30 de grade Celsius azi, 15 grade săptămâna viitoare. Da, este o nebunie cum merg lucrurile”, spune o femeie.

„Te face să te gândești la schimbările climatice, pentru că așa ceva nu e normal pentru Marea Britanie”, opinează o tânără care stă la soare într-un șezlong.

„Ceva trebuie să se schimbe, trebuie să luăm măsuri în privința schimbărilor climatice până nu va fi prea târziu, e îngrijorător pentru noi toți”, confirmă un alt tânăr.

De vină pentru canicula din Regat est un val de aer cald care vine dinspre sud-vest.

Valul de căldură provoacă probleme și în Belgia, unde temperaturile de 35 de grade Celsius au dus la instituirea codului portocaliu în mai multe regiuni, iar la Berlin, în Germania, pompierii au fost scoși ca să răcorească străzile orașului cu jeturi de apă.

„Cupola de foc” în America

Peste 25 de milioane de persoane din peste 12 state americane se aflau sâmbătă sub alertă de căldură. Noul val de căldură vine după ce săptămâna trecută aceleași regiuni au fost afectate de temperaturi-record.

Temperaturile vor fi cu 10 până la 13 grade Celsius peste normal, în condițiile în care zeci de mii de oameni nu pot folosi ventilatoarele sau aerul condiționat pentru că au rămas fără curent electric în urma unor furtuni violente ce s-au produs la începutul săptămânii, după primul val de căldură.

În total, peste 240 de milioane de oameni, adică trei sferturi din populația a 48 de state, vor avea de înfruntat temperaturi ce se vor apropia de 40 de grade Celsius în următoarele șapte zile. Cupola de căldură care în prezent își face simțită prezența în câmpia din nordul țării se va deplasa spre est, apoi spre centru și sud, unde sunt așteptate variații mari și recorduri de temperatură. În St. Louis, de pildă, se prognozează pentru marți maxime de 37 de grade.  La Chicago, unde sâmbătă erau prognozate doar 21 de grade, luni ar urma să fie 35 de grade.

Căldura este prima cauză a deceselor legate de vreme în Statele Unite.

Jumătate din populația lumii va avea probleme cu apa

Fermierii din Italia au avertizat că recoltele vor fi afectate, în condițiile în care nivelul apei din râul Po a scăzut cu aproape trei sferturi față de mediile sezoniere.

Seceta ar putea deveni următoarea mare problemă cu care se va confrunta omenirea. Avertismentul vine de la ONU, care cere măsuri urgente în privința gestionării apei şi terenurilor. „Nu există niciun vaccin care să vindece această pandemie”, a declarat unul dintre oficialii Națiunilor Unite.

Secretarul executiv al Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării (UNCCD), Ibrahim Thiaw, a spus, la o conferință în Madrid că jumătate din populaţia lumii ar urma să se confrunte cu o lipsă gravă a apei în următorii opt ani. „Nu există niciun loc pe pământ unde să te ascunzi… Nicio ţară, săracă sau bogată, nu este în siguranţă”, a avertizat el.

Sursa: Digi24


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Răzvan Filipescu: „Anul acesta, județul Constanța NU a depus spre finanțare nici un proiect pentru promovarea rutelor turistice”

Dum iun. 19 , 2022
Răzvan Filipescu, fost președinte al ANAT, a declarat, recent, că, „turismul constănțean este lăsat la voia întâmplării”. Mai mult, cei care ne conduc nici măcar nu au depus cereri de finanțare pentru, de pildă, promovarea rutelor turistice. „Am impresia ca turismul constantean e lasat la voia intamplarii. Am vazut intalnirile […]
Razvan-Filipescu

V-ar putea interesa și: