Ministerul Edicației a anunțat ă a fost semnat și transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României ordinul de ministru care aprobă noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).
Comparativ cu actualul regulament (în vigoare până la data de 31 august 2022), elementele de noutate incluse în noul act normativ constau în:
1. Compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului școlar.
2. Reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început, în unități-pilot.
3. Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.
4. Modul de încheiere a situațiilor școlare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar.
5. Includerea unor reglementări privind nivelul antepreșcolar (creșe).
6. Compatibilizarea modului de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar cu legislația primară.
7. Creșterea relevanței formării continue a personalului didactic prin definirea comisiei pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, precizându-se atribuțiile specifice.
8. Precizări privind realizarea transferurilor elevilor.
9. Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.
10. Eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor.
„Prevederile noului ROFUIP vor intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2022.”, a anunțat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.