În anii de dinainte de pandemie, trebuia să ai multă răbdare ca să traversezi stațiunea Mamaia cu mașina. Un drum de câteva minute se făcea chiar și în mai mult de o oră, din cauza (sau datorită) numărului mare de autoturisme. Pe alei, n-aveai loc să arunci un ac.
Lucrurile au început însă să se schimbe încet, dar sigur. Acum, în 2022, când pandemia s-a terminat și putem să călătorim din nou fără restricții, Mamaia este dezolant de pustie. Mai jos puteți vedea un video transmis live de Constanța 100% duminică, 10 iulie.
10 iulie. Duminică seară. În zona Cazinoului, care strângea mii de turiști, nu era aproape nimeni. Terasele altădată arhipline de-abia mai aveau o masă ocupată. Aceeași situație se întâlnește peste tot în stațiune, cu două sau trei excepții.
„Sunt mult mai puțin turiști decât anii trecuți. Mai mult stăm decât muncim.”, ne-a spus ospătarul unei terase.
Cum s-a ajuns aici? Din mai multe motive.
În primul rând, în Mamaia s-a construit enorm. Spațiile verzi au fost acoperite de betoane, e pline blocuri și hoteluri peste tot. Nu mai ai impresia că ești într-o stațiune, ci într-un cartier aglomerat al Constanței.
În al doilea rând, prețurile și serviciile nu mai sunt ce își doresc românii, care au acces la condiții mai bune pe bani mai puțini peste hotare. Nu e de mirare că numărul turiștilor străini de pe litoral este mai mic de 5% din total. Când parcarea costă 94 de lei pentru 24 de ore, te gândești de două ori dacă mai vii. Anul acesta, pentru prima dată, am văzut zeci de locuri de parcare goale în weekend. Mamaia are concurență acum chiar de pe litoralul românesc. În sud s-a investit mult în renovarea unor hoteluri și mai poți găsi stațiuni cu spații verzi, în care nu te simți sufocat de betoane.
În al treilea rând, de vină sunt autoritățile locale, adică Primăria Constanța. Primarul Vergil Chițac, PNL, a spus-o verde-n față: „Eu sunt primarul constănțenilor, nu al turiștilor.” Cu o așa atitudine, este clar că nu se face și nu se va face nimic pentru Mamaia.
Recomandare: Cornel, pictorul fără mâini din Mamaia
Patru: pentru o parte din turiști a contat și extinderea plajelor. Un lucru bun în sine, dar care a dus la probleme: e greu să mergi câteva sute de metri pe nisip ca să intri în mare.
Motivul cinci: o bună parte din stațiune arată ca o ruină. Clădiri în construcție sau abandonate, tobogane pe care nu le-a mai folosit nimeni de ani de zile, construcții insalubre. Mediul în care trăim ne schimbă comportamentul, iar ruinele acestea nu fac, desigur, deloc bine turismului.
În fine, mai există un motiv: cel de manelizare a stațiunii. Dacă în anii 80, de pildă, oamenii se îmbrăcau frumos ca să iasă la o plimbare pe faleză în Mamaia, acum poți vedea multă lume care se plimbă țanțoș cu burta goală, în slip, ca pe plajă, care scuipă pe unde apucă, care vorbește la telefon ca să-l audă toți cei de lângă, care ascultă muzică cât poate de tare. Evident, nu este o generalizare, dar este un fenomen des întâlnit.
Dacă ne uităm la ritmul cu care se construiește în continuare și la măsurile proaste ale autorităților, putem conchide că Mamaia are șanse mari să ajungă, din perla litoralului, un simplu cartier din Constanța cu ieșire la plajă.
Pe lângă prețurile enorme la parcare și mâncare e multa mizerie atât pe plajă cât și în stațiunea Mamaia. Duminică seara coșurile de gunoi erau arhipline.
Vânzătorii ambulanți sunt fără număr pe plajă. Am văzut doar patru jandarmi pe faleza din Mamaia.
Că plusuri e într-un fel mai bine că nu e așa aglomerat. Salvamarii nu mai dispera daca treci cu 1m de geamandură. Hotelul unde stau de 3 stele arata foarte bine și mâncarea este la același nivel.
Sper sa fie momentul de resetate prin care sa se schimbe cu mult în bine pentru la anul…
Încă un motiv… Unii patroni/angajati se comporta MIZERABIL cu turiștii. Pai daca tu le calci pragul si ȚIPĂ LA TINE, ÎȚI FAC MORALĂ, își bat joc așa cum face patronul „terasei’ Merlin (prima cocioaba din Mamaia Nord)…. NU TE MAI ADUCI ACOLO NICIODATĂ. Un dezbracat, in pantaloni scurti, cu burta la vedere si MANGA DE BEAT, iti spune ca nu are lucuri libere, cu toate ca vezi ca sunt putine ocupate. Angajatii lui fac la fel. Mizerie, mizerie… Primaria NU A FACUT NIMIC IN URMA SESIZARII. NOI PLECĂM IN TURCIA, IN GRECIA… NU NE MAI INTERESEAZA COCINA DIN ROMÂNIA.
Cam asta a fost perla litoralului romanesc. Nu stim daca a fost premeditat sau s-a intamplat, dar Mamaia a fost distrusa sub greutatea reputatiei.
Nu cred ca trebuie sa plângem de mila stațiunii mamaia. De mila turiștilor nu plange nimeni,sa fim serioși. Eu personal prefer muntele,verdeață,natura,liniște. Ăștia la mamaia visează sa vina doar bombardieri care sa bea șampanie cu tirul și ei sa se îmbogățească peste noapte,sa plătească un rahat de taxe. Mamaia e moarta și trebuie îngropată sa nu înceapă sa se imputa…
Daca voi, turistii sunteti nemultumiti , si aveti perfecta dreptate . Eu care locuiesc in navodari , am iesit o singura data pe faleza in navodari si mamaia , dezastru, tarabe facute din pal, bucatarii mizerabile , am preferat sa-mi cumpar midii si sa le prepar acasa , 12 lei un pahar mic de bere , problema nu era paharul ca este mic , problema era berea jumate apa 🤣. Comand hamsie si primesc sprot , desigur nu lam platit . Midii vechi si tari la terasele de pe faleza , aveti grija ce mancati 😥Recomand cherhanaua tasaul navodari, acolo puteti manca preparate bune din peste ,fructe de mare etc… vacanta si concediu placut la toti. Statiunea mamaia , te salut din Croatia de pe plaja
123456 A plecat Mazare! Cind idiotii au noroc, il aresteaza…..
Mazare🤣🤣 nu din cauza prostuli e asa….din cauza ca nu și mai da nimeni interesul. Toți plecați in stațiuni inafara …Turcia,Bulgaria,Grecia….nu va mai place pe meleaguri romanesti. Hai ,drum bun!🤣🤣
Pleaca cei carora le pasa de banii lor. Daca tu vrei sa mergi in cocina aia e alegerea ta, dar as cam paria ca esti un bombardier pus pe imbogatire peste noapte. Ce ati plantat, aia culegeti.
Distrugerea spatiilor verzi este una din cauze. Vi în vacanță să te relaxezi, dar te trezești într-un cartier de blocuri, multe fiind încă șantier. Praf, gropi, buruieni, câini maidanezi, muzica tare, gunoi și pentru toate astea mai și plătești exagerat, pentru ca patronii trebuie sa câștige oricât, oricum. Deși au 5% TVA de ani de zile, statul le-a mai dat și voucher de vacanță și alte facilități pentru angajați, tot se vaită că ei sunt cei mai amărâți. Dar noi, turiștii, care, defapt, plătim toate scumpirile pentru că afaceriștii introduc scumpirile în preturi integral, iar consumatorul final e mereu păgubitul de serviciu, nu mai are cui să paseze scumpirea, cu noi cum rămâne stimați oameni de afaceri din turism? Sunteți de dreapta? De ce vreți ajutoare de la stat? Sau faceți parte din categoria de asistați social?
Din cauza lui Horia Constantinescu. El si controalele lui de rahat cu telefonu.