Încă o mină de război a fost găsită în apele teritoriale ale României. A fost descoperită de o navă a GSP

Una din cele două mine găsite până în prezent în Marea Neagră

Forțele Navale Române au intervenit pentru a treia oară de la începerea războiului din Ucraina pentru distrugerea unei mine de război.

Dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a ieșit din portul Constanța, joi, 8 septembrie, în jurul orei 13.15, pentru a executa o misiune de intervenție asupra unei mine de război, care a fost descoperită de nava GSP „Falcon”, care desfășura activități specifice la o distanță de aproximativ 25 mile marine (46 km), în direcție NE față de intrarea în portul Constanța.

Nava GSP „Falcon”, care aparține Grupului de Servicii Petroliere, controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a raportat, în jurul orei 11.45, prezența unei mine marine care plutea în derivă, după care, conform procedurilor legale în vigoare, s-au pus în aplicare procedurile operaționale pentru intervenția cu personal specializat.

Dragorul maritim „Locotenent Dimitrie Nicolescu” execută, în perioada 5-12 septembrie, serviciul de luptă permanent și are la bord, pentru această misiune de intervenție, un detașament de scafandri EOD, specializați în distrugerea dispozitivelor explozive.

„După declanșarea agresiunii armate a Federației Ruse în Ucraina, aceasta este cea de-a treia mină de război care a ajuns în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române. De la începutul războiului până în prezent, în partea de vest a Mării Negre au fost distruse 28 de mine marine, dintre care trei mine de Turcia, două de România, una de Bulgaria și 22 de Ucraina.”, au transmis reprezentanții Forțelor Navale Române.

Vom reveni cu detalii despre misiune executată de militari.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cine va asigura transportul public de persoane în județul Constanța și cât costă

joi sept. 8 , 2022
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a susținut pe 8 septembrie 2022 o conferință de presă în cadrul căreia au fost semnate contractele de delegare de gestiune a serviciului de transport public judeţean de persoane, prin curse regulate, în judeţul Constanţa. Alături de conducerea CJC, la conferinţă au fost prezenţi […]

V-ar putea interesa și: