Parchetul European (EPPO) a anunţat vineri deschiderea unei investigaţii asupra achiziţiei vaccinurilor anti-COVID-19 de către Comisia Europeană, care costă statele UE miliarde de euro, relatează agenţiile DPA şi EFE.
„Această confirmare excepţională vine în urma interesului public foarte ridicat” faţă de această chestiune, se arată într-o declaraţie a EPPO.
Dar ‘nu vor fi făcute publice alte detalii în acest stadiu”, adaugă instituţia europeană citată.
Comisia Europeană a negociat şi încheiat în numele statelor UE contracte pentru sute de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 cu companiile farmaceutice.
Ce aspecte ale acestui proces sunt investigate de EPPO nu a fost comunicat, dar critici anterioare se refereau în special la nerespectarea termenelor de livrare şi la publicarea doar parţială a clauzelor contractuale.
În atenţie a fost mai ales un contract convenit cu BioNTech/Pfizer pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin începând cu primăvara anului 2021, contract estimat la circa 35 de miliarde de euro.
Contactele personale dintre directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi fost esenţiale în încheierea acelui contract, a relatat atunci The New York Times, în timp ce Ombudsmanul european a descris acest contract drept un caz ”administrare defectuoasă”.
În pofida regulilor de transparenţă, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, susţinând nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi că nu mai deţine acele mesaje.
Într-un raport publicat în septembrie, Curtea de Conturi Europeană (ECA) a menţionat că nu a primit nimic din informaţiile cerute asupra negocierilor preliminare.
Publicația Politico a scris în septembrie anul acesta că Curtea de Conturi Europeană acuză Comisia că a refuzat să facă publice detalii privind modul în care a fost negociat cel mai mare contract de vaccinuri din UE.
Politico mai notează că și ancheta Ombudsmanului European în această chestiune s-a lovit de un zid de tăcere. La momentul respectiv, Comisia a susținut că nu mai deținea mesajele text în dosar.
Și în România a fost contestată achiziția de vaccinuri. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat în luna aprilie, că cineva trebuie să explice cum s-au cumpărat în timpul pandemiei de coronavirus 100 de milioane de vaccinuri de peste 700 de milioane de euro, pentru 15 milioane de oameni:
”Poate și în fața procurorilor” ar trebui să fie date explicațiile, a declarat șeful PSD.
Președintele Camerei Deputaților a transmis că nu înțelege de ce România a mai cumpărat 40 de milioane de doze de vaccin, deși avea în stocuri 65 de milioane de doze de ser anti-COVID-19.
”Au cumpărat prima oară 65 de milioane de doze. Au expirat acum câteva zile vreo două milioane, le-am aruncat. Noi avem o ţintă de populaţie pentru vaccinare de 15 milioane de români, în mai anul trecut, ministrul USR, mi se pare, de la Sănătate, a semnat un memorandum către Guvern, a fost contrasemnat de domnul Barna, pentru că era vicepremierul cu atribuţii pe sănătate şi mai sunt doi semnatari, ministrul de Finanţe şi prim-ministrul, dar toată procedura e plecat din zona de sănătate. Au mai făcut un contract de 40 de milioane doze de vaccin pentru anii 2022 şi 2023, care nu au venit încă în România”, a spus Ciolacu, citat de News.ro.
Parchetul European (EPPO) este un organism independent al Uniunii Europene, responsabil de investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE, inclusiv:
- frauda
- corupția
- spălarea banilor
- frauda transfrontalieră în materie de TVA
EPPO și-a început activitatea la 1 iunie 2021.
Instituțiile și organismele UE, precum și autoritățile competente din cele 22 de state membre care au aderat la EPPO trebuie să raporteze către EPPO orice comportament infracțional care afectează bugetul UE. De asemenea, persoanele fizice pot raporta presupuse cazuri de fraudă și alte infracțiuni.
Parchetul European este condus de Laura Codruța Kövesi.