Astăzi, 17 octombrie, prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a deschis seria de întâlniri programate în județ, cu tematica de securitate la incendii a clădirilor, dar și despre prevenirea incendiilor de vegetație.
Prima ședință a avut loc în comuna 23 August, unde au participat, alături de reprezentanții Instituției Prefectului (prefect, departament deconcentrate și corpul de control), inspectorul-șef al ISU „Dobrogea” Constanța, col. Cristian Amarandei, prim adjunctul inspectorului șef și șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU „Dobrogea”, col. Mihai Georgescu, dar și reprezentanți din 18 primării.
Seria de întâlniri a pornit de la o inițiativă comună desfășurată cu ISU „Dobrogea” Constanța, prin care să fie deschis un dialog direct cu autoritățile locale. Principalul obiectiv este identificarea vulnerabilităților în securitatea la incendiu și identificarea de soluții pentru prevenirea situațiilor de risc.
Întâlniri asemănătoare, cu alte aproape 50 de U.A.T.-uri, sunt programate, în această săptămână, în Năvodari, Crucea și Adamclisi.
„Incendiul de sâmbătă ne-a arătat, încă o dată, că neglijența și lipsa prevenției poate duce la evenimente neplăcute, care pot aduce mari pagube, dar și pierderi de vieți omenești. Nu a fost cazul, de această dată, iar acesta este singurul lucru pozitiv, în rest, sunt numai învățături de tras din cele întâmplate. Iar prevenția nu trebuie declanșată de un anume eveniment, ci trebuie să fie un mod de lucru, fie că vorbim de primării, inspectorate sau alte instituții publice. La începutul săptămânii trecute, alături de colegii noștri de la ISU, am stabilit că este necesar să avem astfel de vizite în teren. Autoritățile locale trebuie să audă direct de la specialiști care sunt riscurile și de ce este necesar să ne luăm toate măsurile de precauție.
Intenția este să avem un județ în care clădirile sunt avizate, incendiile de vegetație să nu mai fie la ordinea zilei, iar populația să fie în siguranță”, a declarat Silviu-Iulian Coșa, prefectul județului Constanța.