Doi oameni au murit într-o clipă de neatenţie. Larisa abia împlinise 19 ani, absolvise liceul în această vară, era studentă şi lucra ca educatoare. Avea tot viitorul în faţă, dar totul s-a năruit în prima zi de noiembrie, pe Șoseaua Spătarului, la intrare în Buzău, scrie ObservatorNews.ro.
Tânăra a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de o autoutilitară, în care se aflau două persoane. Câteva ore mai târziu, şi al doilea şofer îşi pierdea şi el viaţa la spital. Impactul a fost extrem de violent. Din maşina condusă de Larisa nu a rămas nimic. Motorul autoturismului a zburat la 10 metri distanţă. Salvatorii sosiţi la faţa locului s-au chinuit minute în şir să o readucă la viaţă. Fără succes.
„Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între două autovehicule, unul condus pe direcția București către Buzău de către o șoferiță în vârstă de 19 ani, din Rușețu și mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un șofer de 46 de ani, din București. Accidentul s-a soldat cu decesul șoferiței, respectiv cu rănirea celuilalt conducător auto și a unui pasager din mașina acestuia, un bărbat de 31 de ani, de asemenea din București. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, se arată în comunicatul IPJ Buzău, imediat după impact.
Vestea morţii Larisei a fost un adevărat şoc pentru cei care au cunoscut-o. Mesajele au curs pe reţelele de socializare. „Dumnezeu să o odihnească în pace! Păcat de tine suflet bun! Off Larisa, Larisa!! ”, „Dumnezeu să o odihnească în pace! Și putere părinților să treacă prin acest tragic eveniment!”, „Dumnezeu sa o odihnească în pace și liniște!”, „Dumnezeu s-o odihnească în pace păcat era o fată frumoasă și tânără multă sănătate și putere părinților sa poată trece peste acest necaz!”, „Dumnezeu sa te ierte suflet bun ! Nu pot accepta faptul că ai plecat atât de repede de lângă noi! Nu te vom uita niciodata”, „Ce pierderi de oameni tineri si frumosi …. mare pacat”, „Soartă nemiloasă, cu ce a greșit? Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică!”, „Nu pot crede așa ceva! Larisa a fost o fată minunată. Dumnezeu să te odihnească suflet blând!”, „Dumnezeu să te odihnească în pace,suflet blând… Îmi pare bine că te-am cunoscut și că am lucrat împreună”, sunt doar câteva dintre mesajele celor care au cunoscut-o.