Clădirea ISU trebuie dărâmată, a arătat o expertiză tehnică

Marți, 22 noiembrie, consilierii județeni au aprobat proiectul privind închirierea unui imobil (clădire existentă și terenul aferent) necesar funcționării Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, precum și aprobarea Documentației privind procedura de atribuire a contractului de închiriere al acestuia.

ISU Dobrogea, prin adresa numărul 3708943 din 15.11.2022, a solicitat sprijin Consiliului Județean Constanța în vederea relocării instituției.

„Imobilul în care își desfășoară activitatea în prezent, a fost supus unei expertize tehnice, prin care se recomandă varianta desființării imobilului și construirea unui imobil nou cu materiale și tehnologii actuale omologate.”, a anunțat CJC.

În conformitate cu prevederile art. nr. 25 din Legea nr.48/2004, republicată privind protecția civilă, consiliile județene asigură spațiile necesare funcționării inspectoratelor pentru situații de urgență corespunzătoare, paza și securitatea acestora și a centrelor operaționale, precum și spațiile pentru depozitarea materialelor de intervenție.

Foto: ISU Dobrogea


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

CJC a împărțit bani pentru drumuri. Năvodari a luat partea leului

mar nov. 22 , 2022
Consilierii județeni din Constanța au votat marți un proiect privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din T.V.A., pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, ca urmare a rectificării bugetului de stat pe anul 2022. În urma analizării solicitărilor scrise primite din partea reprezentanților primăriilor din județ, Comisia […]

V-ar putea interesa și: