Patru cazuri de delfini eșuați, înregistrate în acest an

delfin esuatExpedițiile terestre organizate de echipa Mare Nostrum, alături de voluntarii din cadrul rețelei Observatori Pentru Salvarea Delfinilor continuă atât în Nordul litoralului, cât și în Sud. Scopul: monitorizarea coastei în vederea identificării cazurilor de delfini eșuați.

Patru astfel de cazuri au fost înregistrate de la începutul anului și până acum. Mai exact, trei marsuini (Phocoena phocoena relicta) și un afalin (Tursiops truncatus ponticus). Marsuinii identificați erau pui,iar afalinul juvenil.

Potrivit echipei Mare Nostrum, cauzele eșuărilor sunt cât se poate de clare,  trei dintre delfinii găsiți prezentând urme de prindere în plasă. Chiar mai mult, afalinul avea înotătoarea codală îndepărtată definitiv din cauza plaselor pescărești.

Nu este pentru prima dată când echipa Mare Nostrum se confruntă cu astfel de cazuri, experiența expedițiilor terestre de monitorizare fiind cât se poate de elocventă în acest sens.

”Ne-am dori ca toți constănțenii să știe că există un număr de telefon de urgență, unde ne pot contacta atunci când observă delfini eșuați pe plajă. Este foarte important să ajungem în timp util, pentru că uneori mai putem face ceva pentru a ameliora situația. Avem specialiștii și pregătirea necesară pentru a putea salva viața delfinilor, atunci când o permite situația. De asemenea, am vrea ca pescarii să înțeleagă cât de periculoase pot fi plasele pe care le întind. În 60% din cazuri, delfinii mor prinși în aceste plase. Avem un număr de telefon de urgență, la care vă rugăm să sunați ori de câte ori vedeți un delfin eșuat. Acesta este 0763255731. La fel de important este să ajungem repede și la cazurile de delfini morți, tocmai în ideea de a preleva probe și de a descoperi mai mult informații despre bolile pe care le-au avut. Împreună cu voi, putem salva viața delfinilor și îi putem lăsa să înoate liniștiți în apele Mării Negre, acolo unde le este locul!”, spune Marian Paiu, coordonator proiect.

Nu numai cazurile de delfini eșuați sunt o problemă, ci și modul în care sunt scoși delfinii din plasele de pescuit.

”Este o reală atrocitate să tai coada unui delfin pentru a-l putea scoate din plasele de pescuit. Nu este normal să faci asta. Realizăm că, din nefericire, indiferent de cât de multe campanii de informare avem pe această temă, problema legată de mentalitate și obișnuință rămâne”, completează Marian Paiu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Programul Delfinariului de 1 mai

sâm apr. 29 , 2017
Noul program de reprezentații al Delfinariului din Constanța pentru luna mai 2017 în zilele de sâmbătă și duminică este următorul: Sâmbătă – duminică orele 11.00, 14.00 si 17.00 Acest program se aplică și pentru zilele de 1 și 2 mai 2017. Pentru sâmbătă 29.04.2017 și duminică 30.04.2017, reprezentațiile vor avea […]

V-ar putea interesa și: