Klaus Iohannis a anunțat că România nu va boicota Austria și când crede vă vom adera la spațiul Schengen

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că România nu va boicota Austria și că țara noastră ar putea adera la spațiul Schengen în 2023.

„Voi ridica tema aderării României la spațiul Schengen în plenul Consiliului European, care se desfășoară la Bruxelles. Voi explica din nou de ce țara noastră trebuie să facă parte din spațiul Schengen, dar soluții practice se vor găsi într-un viitor Consiliu JAI și cred că putem adera în 2023. Atitudinea rezervată a Austriei și votul mixt al Olandei sunt cele două probleme care trebuie rezolvate pentru a avea un rezultat pozitiv. Sunt chestiuni care pot fi tratate într-o singură cheie, cu diplomație. Orice altceva trebuie exclus. Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului și a autorităților publice. Pe tot parcursul demersurilor pe care le-am făcut pentru aderarea la spațiul Schengen am avut foarte mult sprijin. Comisia Europeană ne-a susținut cu bună credință, Președinția cehă ne-a sprijinit ca lucrurile să iasă bine. Sunt hotărât să găsesc o soluție pentru a ne îndeplini acest obiectiv național strategic și atunci oamenii vor vedea că a fost o sincopă, nu o respingere a României. Nu suntem singuri, suntem doriți în Uniunea Europeană, în Schengen, și vom depăși acest moment.”, a declara șeful statului.

„Suntem în faza în care trebuie să reluăm, nu chiar de la zero, dar destul de jos toate discuţiile, să construim încă o dată întreaga abordare, cu mai multă insistenţă, cu mai multă convingere, dar va necesita timp. Vă rog să nu aveţi aşteptarea că, astăzi sau mâine în Consiliul European, se hotărăşte ceva clar în ce priveşte aderarea. Însă pot să vă spun că, personal, îmi imaginez că o aderare este posibilă anul viitor, în 2023”, a mai spus şeful statului.

Întrebat dacă e de părere că el însuşi sau miniştrii din Guvern ar fi putut face mai mult astfel încât să avem un vot pozitiv, Klaus Iohannis a răspuns:

„Nu. Nu se putea face mai mult, fiindcă schimbarea de atitudine s-a produs doar cu câteva zile înaintea Consiliului JAI şi nu a fost motivată de ce am făcut noi sau bulgarii sau alţii. Sunt alte motivaţii mai politice acolo şi nu s-a putut obţine o schimbare de atitudine. Nu se putea anticipa, fiindcă în 16 noiembrie, deci cu puţin timp înainte de Consiliul JAI s-au întrunit miniştrii de Interne la Bucureşti, inclusiv ministrul de Interne austriac şi toţi au fost entuziaşti şi de acord că România intră în Schengen. Şi atunci după puţine zile şi cu timp insuficient, nici măcar pe procedură nu se putea amânat votul din JAI, a apărut această schimbare de atitudine”, a conchis preşedintele Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis spune că intrarea împreună cu Bulgaria în Schengen este o opțiune „considerabil mai bună” și „de preferat față de cealaltă variantă”. Șeful statului a afirmat că România caută o soluție pentru un vot pozitiv dat ambelor state vecine care vor să intre în Spațiul Schengen, altfel Bulgaria ar „rămâne singură în fața valului migrator care nu a încetat”.

„În realitate avem două probleme. Prim este atitudinea Austriei, care este rezervată, acum a votat «nu», dar cancelarul a spus că înseamnă o amânare, nu un vot definitiv, este o nuanțare a poziției. E valabil și pentru Bulgaria.

A doua este votul Olandei, care a fost mixt, pentru România a fost un «da», pentru Bulgaria a fost un jumătate «nu». Știu de la premierul Olandei că acest «nu» nu a fost definitiv, până se clarifică anumite probleme. Pur teoretic, chestiunea cu votul olandez are două soluții: fie Olanda își schimbă opțiunea și spune «da», deci și România și Bulgaria, fie se votează separat și rămâne «da» pentru România, «nu» pentru Bulgaria. Personal, cred că intrarea împreună în Schengen este considerabil mai bună, este de preferat față de cealaltă variantă. Imaginați-vă ce se întâmplă dacă Bulgaria, care nu este chiar o mare forță europeană, este un bun partener vecin al nostru, rămâne singură în fața valului migrator care nu a încetat. Nu cred că este o soluție bună. Soluția de decuplare ar fi o soluție de ultimă instanță, dar pe care eu și echipa mea n-o căutăm. Căutăm varianta să intrăm împreună. Procedurile europene sunt foarte complexe și permit foarte multe abordări. Ceea ce a pregătit și a prezentat minstrul de interne a fost pregătit împreună cu echipa mea și nu conținea o decuplare, ci o decalare, adică România să intre prima și Bulgaria ulterior, dar votul să fie comun, doar termenele de intrare efectivă și condițiile de verificare să fie oarecum adaptate la fiecare țară”, a declarat miercuri Klaus Iohannis, înaintea participării la Summitul UE – ASEAN de la Bruxelles.

Întrebat dacă mai este în plan decalarea intrări efective a celor două state vecine în Schengen, Iohannis a răspuns:

„Asta vom afla din foarte multe discuții și negocieri cu toți cei implicați, fiindcă trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt. Acest vot negativ are un impact puternic peste tot în Uniune, pentru că lucrăm pe unitate, pe solidaritate. Nu dorim să ajungem la conflicte între noi, ci la soluții împreună. Atunci se poate constatat că peste tot lumea începe să caute totuși în varianta mai pozitivă și de aceea cred că soluția diplomatică este singura fezabilă, dar vom avea nevoie de ceva timp”.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cu ce spectacole se încheie anul la Teatrul de Stat Constanța

mie dec. 14 , 2022
Teatrul de Stat Constanța pregătește pentru luna ianuarie a anului viitor două premiere. Mai întâi, un spectacol care se află în acest moment în producție, apoi premiera la Constanța a coproducției cu Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca și Teatrul Național de Dramă din Ljubljana, „PROMETEU ’22”. Până atunci, […]

V-ar putea interesa și: