Tradiții și obiceiuri de Anul Nou

Schimbarea anului este un moment ceremonial, însoțit de o mulțime de tradiții și obiceiuri. Unele se mai respectă, mai ales la sate, altele nu, dar ele fac parte din moștenirea noastră culturală.

Colindele sunt unul din obiceiurile cele mai cunoscute. De Anul Nou, cetele de colindători fac urări de sănătate, belşug, bucurie etc. Primesc în dar colaci, vin, cârnaţi şi uneori bani. Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru „judecarea publică” a celor care au încălcat regulile comunităţii. Acest moment este încheiat cu formula ”Cele rele să se spele, cele bune să se adune!”.

„Mascaţii” şi Ursul – În ajunul Anului Nou, pe înserat, tinerii „mascaţi” pornesc în cete prin satele din nordul Moldovei, purtând costume ale diferitelor personaje – ursul, capra, cerbii etc – şi merg din poartă în poartă, până în zorii zilei.

Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou, şi este un personaj întruchipat de un flăcău care poartă pe cap şi umeri blana unui urs, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un ”ursar”, fiind însoţită de muzicanţi şi urmată de un grup de personaje (chiar şi un copil care ia rolul ”puiului de urs”). „Ursul” mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai animalului pe care îl reprezintă, în bătăile tobelor, izbind puternic pământul cu tălpile, ceea ce semnifică purificarea şi fertilizarea solului în noul an.

Printre cele mai frumoase obiceiuri pe care romanii le au în noaptea de Anul Nou dar şi în prima zi a noului an, trebuie neapărat amintite Sorcova şi Pluguşorul, potrivit site-ului https://calendarulortodox.ro.

Pluguşorul – străvechi obicei agrar, derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate – s-a transformat, în timp, într-o urare de recolte bogate în anul care abia începe, însoţită de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei. Plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit, de-a lungul timpului, cu un plug în miniatură sau cu buhaiul care imită mugetul boilor. Textul strigat de colindătorii care merg cu Pluguşorul reprezintă „o naraţie privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase, începe cu aratul, fiind urmat de semănat, de îngrijirea plantelor, de recoltat şi de adusul boabelor în hambare”, se arată în volumul „Cartea de Crăciun”.

El include, uneori, şi gestul semănatului. Colindătorii – purtând la gât traiste încărcate cu boabe de grâu, secară, orz sau ovăz – intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor şi urează gazdelor sănătate şi roade bogate. Ei sunt răsplătiţi cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună seminţele şi le duc în grajdul vitelor, pentru ca animalele să fie sănătoase peste an.


Sorcova – Umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ, în jurul căruia sunt împletite flori de hârtie colorată. Numele „sorcovă” vine de la cuvântul bulgar ”surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore.

Sorcova este înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, ca şi cum ar fi înzestrată cu puterea de a transmite vigoare şi tinereţe persoanei vizate, fiind însoţită de versurile: „Sorcova, vesela/Să trăiţi, să-mbătrâniţi/Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir/Tare ca piatra, iute ca săgeata/Tare ca fierul, iute ca oţelul/ La anu’ şi la mulţi ani!”.

Obiceiuri – La români, în noaptea de Anul Nou, oamenii trebuie să facă mult zgomot, pentru a alunga toate spiritele rele. În ultima zi din an, dar şi în prima zi a Anului Nou, este bine să nu facem cheltuieli şi să nu aruncăm nimic din casă – nici măcar gunoiul, deoarece odată cu el, aruncăm afară din casă şi norocul. Totodată, oamenii nu trebuie să aibă nicio datorie când începe noul an. În caz contrar, ei vor rămâne datori întreg anul, arată site-ul https://calendarulortodox.ro.

Conform tradiţiei populare, la miezul nopţii dintre ani, uşa casei trebuie să fie deschisă, pentru a-i face loc anului vechi să iasă şi Anului Nou să intre. Bătrânii spun că la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoana să poarte o haină nouă şi ceva roşu, dar şi să aibă în buzunar nişte bani.

O altă credinţă populară spune că în noaptea dintre ani este bine să se mănânce peşte, pentru a avea o trecere lină şi uşoară prin anul ce urmează, precum cea a peştelui prin apă.

La miezul nopţii este important să ne punem o dorinţă şi să întâmpinăm anul ce vine cu speranţe mari, mai scrie site-ul https://calendarulortodox.ro.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un copil de 4 ani a murit la stomatolog. Medicul și doi administratori ai clinicii au fost trimiși în judecată pentru ucidere din culpă

sâm dec. 31 , 2022
Un copil de patru ani a murit în urma unei anestezii realizată într-o clinică stomatologică. La aproape doi ani de la tragedie, un medic stomatolog şi doi administratori ai clinicii la care lucra au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă. Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de […]

V-ar putea interesa și: