A murit fostul papă Benedict al XVI-lea

Sursă foto: Vatican.ro

Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat sâmbătă Vaticanul, potrivit AFP.

Teologul german a cărui demisie din 2013 a luat lumea prin surprindere a decedat sâmbătă dimineaţă, după ce în cursul ultimelor zile starea sănătăţii sale s-a deteriorat.

„Cu durere vă anunţ că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a murit astăzi la ora 9:34, la Mânăstirea Mater Ecclesiae, din Vatican. Informaţii suplimentare vă vor fi comunicate cât mai curând posibil, a anunţat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat.

Vaticanul a precizat ulterior că trupul său va fi depus începând de luni în Bazilica Sfântul Petru.

Vaticanul are ritualuri minuţios de elaborate pentru ceea ce se întâmplă când moare un papă în funcţie, dar nu există ritualuri cunoscute public pentru ce se întâmplă în cazul unui fost papă.

Fostul Papă Benedict al XVI-lea, care în 2013 a devenit primul suveran pontif din ultimii 600 de ani care a demisionat, a murit la vârsta de 95 de ani, la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, unde locuia de la demisia sa.

La începutul acestei săptămâni, Papa Francisc a dezvăluit în timpul audienţei generale săptămânale că predecesorul său este „foarte bolnav” şi a cerut oamenilor să se roage pentru el.

Vineri au avut loc mai multe slujbe de rugăciune la Roma şi în Germania, ţara natală a Papei emerit Benedict al XVI-lea.

Timp de aproape 25 de ani, sub numele de cardinal Joseph Ratzinger, Benedict al XVI-lea a fost puternicul şef al biroului doctrinar al Vaticanului, cunoscut sub numele de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Conservatorii din Biserică l-au privit pe fostul papă ca fiind purtătorul lor de stindard, iar unii ultratradiţionalişti au refuzat chiar să îl recunoască pe succesorul său, Papa Francisc, ca pontif legitim. Aceştia l-au criticat pe Papa Francisc pentru abordarea sa mai deschisă faţă de membrii comunităţii LGBTQ+ şi faţă de catolicii care au divorţat şi s-au recăsătorit în afara Bisericii, spunând că ambele subminează valorile tradiţionale.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Elon Musk a confirmat că nu a fost în România

sâm dec. 31 , 2022
Miliardarul Elon Musk a declarat sâmbătă, într-o postare pe Twitter, că nu a fost în România de Halloween şi nici nu îl cunoaşte pe controversatul Andrew Tate, influencerul britanic care a fost arestat de DIICOT pentru trafic de persoane şi viol. Şeful Tesla face aceste precizări răspunzând la tweet-ul unui […]

V-ar putea interesa și: