Un deputat AUR și-a bătut soția de față cu copilul minor. S-a deschis un dosar de cercetare penală. Reacția partidului

Reprezentanţii Alianţei pentru Unirea Românilor confirmă că un deputat AUR de Constanţa este cercetat de poliţişti după ce şi-ar fi agresat soţia, menţionând că a fost demarată şi o anchetă internă în cadrul formaţiunii politice.

„Referitor la incidentul în care ar fi fost implicat un deputat de Constanţa al Alianţei pentru Unirea Românilor, vă transmitem următoarea poziţie oficială a partidului: Suntem ferm împotriva oricărei forme de violenţă fizică sau psihologică. Credem că familia este un sanctuar care trebuie apărat de manifestări agresive, iar autorităţile sunt obligate să cerceteze şi să soluţioneze neîntârziat acest gen de incident. Juriul de Onoare al Alianţei pentru Unirea Românilor a demarat o anchetă internă şi va propune o decizie în conformitate cu prevederile Codului de Etică al partidului. În funcţie de gravitatea faptelor, sancţiunile pot merge până la pierderea tuturor funcţiilor în cadrul partidului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de AUR.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02,00, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Lumina au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, că ar fi fost agresată fizic de soţul său, la domiciliul comun din localitatea Lumina.

Surse neoficial spun că este vorba despre deputatul Dumitru-Aurelian Focșa, domiciliat în Lumina.

„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificate persoanele în cauză, respectiv un bărbat, de 57 de ani, dar şi persoana vătămată, de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violenţă. Poliţiştii au solicitat o ambulanţă, personalul medical acordând îngrijiri de specialitate femeii, aceasta refuzând transportarea la spital. Poliţiştii au întocmit imediat formularul de evaluare a riscului, reieşind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecţie provizoriu”, a informat IPJ, printr-un comunicat de presă.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Totodată, întrucât s-a constatat faptul că la incident a asistat şi o minoră, a fost solicitată intervenţia unei echipe din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competenţelor.

Soția sa nu a avut niciun venit în 2022, potrivit declarației de avere a deputatului. În cele anterioare figura ca lucrător comercial la Rompetrol.

Deputatul Focșa nu a răspuns până acum solicitărilor de a acorda un punct de vedere.

V-ar putea interesa și:

Scandal în Parlament. Constănțeanul Dumitru Focșa, de la AUR, a amenințat cu bătaia un PSD-ist. „Mă-ta e valutistă! Porcule!” VIDEO

Dumitru Viorel Focșa, deputat AUR, spune că ucrainenii sunt naziști și că „Hossu” nu e nume de român

Derapaj periculos al unui parlamentar AUR. Îl numește pe primar „câine senil”

Un senator AUR s-a ales cu poprire pe conturi pentru 1.500 de lei și dă vina pe „foamea de lichidități” a „guvernului dictaturii medicale”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polițiștii atrag atenția asupra a trei metode de înșelăciune: „comis-voiajorul”, „instalatorul” și „accidentul”

joi ian. 5 , 2023
Polițiștii constănțeni au desfășurat, în cursul zilei de ieri, 4 ianuarie 2023, acțiuni preventive în rândul persoanelor vârstnice din municipiul Constanța, în scopul prevenirii infracțiunilor de înșelăciune prin diverse metode. Polițiștii i-au informat pe cetățeni despre metodele de înșelăciune denumite generic „comis-voiajorul”, „instalatorul” și „accidentul”. Metoda „comis-voiajorul” presupune oferirea spre […]

V-ar putea interesa și: