Remus Negoi, senator USR de Constanța, împreună cu deputatul Iulian Bulai, a depus pe 7 martie la sediul Institutului Cultural Român din București o coroană de flori.
Motivul: „În acest moment cultura românească reprezentată în străinătate de ICR este decedată.”
Senatorul să ca exemplu cazurile multiple de „numiri politice pe funcții ale unor personaje care nu au absolut nicio treabă cu cultura.
„În ultimul an, coaliția PSD-PNL a transformat funcțiile de conducere ale filialelor ICR din străinătate în sinecuri personale și de partid şi au numit pe aceste posturi persoane incompetente, fără nicio legătură cu domeniul cultural.
Cazul directoarei ICR Londra, Catinca Maria Nistor, este elocvent în acest sens. „Performanțele” imobiliare și muzicale ale acesteia sunt binecunoscute, însă despre acțiunile culturale ale ICR-ului din Marea Britanie nu se știe nimic pentru că nu există.
Am făcut tot ce era omenește posibil să oprim derapajele grave de la însăși esența Institutului Cultural Român – aceea de a reprezenta România în lume, din punct de vedere cultural. Am trimis sesizări, interpelări, am chemat conducerea ICR în Parlament, am tras semnale de alarmă în spațiul public. Nicio reacție.”, a spus politicianul din Constanța.
Acesta consideră că ICR s-a umplut de politruci și de oameni care nu au absolut nicio treabă cu domeniul cultural.
„Mulți oameni care au fost puși cu mâna de PSD și PNL. ICR a devenit, în acest moment, piatra funerară a culturii românești în străinătate.”, a punctat Remus Negoi.