Pe 27 martie, în jurul orei 16.20, pe strada Unirii din municipiul Constanța, o persoană a sunat la 112 și a anunțat că un minor a tras cu o armă, în urma șicanării în trafic cu un alt conducător auto.
IPJ Constanța a stabilit că este vorba despre un minor de 16 ani.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.
A fost identificată și ridicată, în vederea confiscării, arma cu bile pe care acesta ar fi folosit-o și pe care o deținea ilegal.
În urma audierilor, a rezultat faptul că minorul ar fi achiziționat ilegal arma, acesta fiind sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.005 lei, în baza Legii nr. 295/2004, pentru achiziționarea ilegală a acesteia, cu amendă în valoare de 1.005 lei, în baza Legii nr. 295/2004, pentru portul, folosirea și transportul acesteia în alte condiții decât cele prevăzute de lege, precum și cu amendă în valoare de 145 lei, în baza O.U.G. 195/2002.
Notă: Într-o primă variantă a articolului, a apărut informația că arma este deținut legal. IPJ Constanța a revenit și a specificat că tânărul deținea ilegal arma. „În urma audierilor, a rezultat faptul că minorul ar fi achiziționat ilegal arma, acesta fiind sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.005 lei, în baza Legii nr. 295/2004, pentru achiziționarea ilegală a acesteia, cu amendă în valoare de 1.005 lei, în baza Legii nr. 295/2004, pentru portul, folosirea și transportul acesteia în alte condiții decât cele prevăzute de lege, precum și cu amendă în valoare de 145 lei, în baza O.U.G. 195/2002.”, a precizat IPJ Constanța.
Unde am ajuns ? Un minor DETINEA LEGAL o arma neletala ? Un minor conducea tot LEGAL pe drum public ? Tare de tot
Ați sesizat bine. IPJ a transmis inițial că arma era deținută legal, apoi a revenit: o avea ilegal. Am modificat și textul.