VIDEO. Un cârciumar din Mamaia s-a automutilat, nervos că e controlat de Protecția Consumatorilor

baculaComisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a realizat astăzi mai multe controale în Mamaia. Acestea au venit ca urmare a unei tematici de control locale cu privire la respectarea prevederilor legale in domeniul protecției consumatorilor la operatorii economici care desfasoara activități de alimentație publica, unități de cazare primire turistică.

Comisarii au verificat mai multe unități in care au găsit, în spațiile de depozitare, carne și preparate din carne în afara durabilității minimale sau fără elemente de identificare.

Unul din aceste locuri este terasa „La Steaguri”, din Mamaia, unde patronul, Costel Bacula, și-a spart un pahar în cap, nervoz că este controlat. A ajuns la spital, de unde a fost externat pentru că nu avea răni grave.

„Aici s-au găsit 187 kg diverse sortimente de carne si pește cu potential periculos. De la expirate, la gatite si congelate pentru a fi servite din nou, ca proaspete”, a precizat Horia Constantinescu, șeful CJOC Constanța.

„Operatorul economic respectiv a recurs la trivialități și, încercând să impresioneze, și-a provocat tăieturi la nivelul frunții. A proliferat amenințări și acuze la adresa colegilor și a sfârșit prin a ordona angajaților lui sa închidă ușile și sa blocheze ieșirile intr-un gest clar de intimidare. Este deja prea mult ce s-a întâmplat astăzi și nu trebuie să treacă firesc pe lângă noi, ci trebuie să atragă atenția că mâine un organ de control al statului poate fi reținut, sechestrat, poate chiar înjunghiat sau omorât doar pentru că își face datoria”, a spus Paul Anghel, director general Direcţia Generală Control și Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană.

Acesta și-a felicitat colegii din Constanța și a precizat că actual șef al CJPC Constanța, Horia Constantinescu, este un real câștig pentru județul Constanța.

Horia Constantinescu este cel care a impulsionat activitatea de control de pe litoral, de când a preluat conducerea CJPC. A schimbat modul de lucru și, cel mai important, nu s-a lăsat intimidat de amenințările sau telefoanele pe care cu siguranță le-a primit după controalele care îi deranjau pe oamenii de afaceri amendați.

Aveți mai jos și înregistrarea unei emisiune de la Dobrogea TV, în care a fost invitat Horia Constantinescu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Decizie șoc în PNL. Consilierii Romeo Rezeanu, Horia Căliminte și Remus Baisan, excluși din partid

joi iun. 8 , 2017
Organizația municipală Constanța a Partidului Național Liberal a decis, în această seară, retragerea sprijinului politic și excluderea din partid a consilierilor locali Romeo Rezeanu și Horia Căliminte, precum și a consilierul județean Remus Cristy Băisan. Retragerea sprijinului politic și excluderea celor trei consilieri din Partidul Național Liberal a fost propusă […]
pnl

V-ar putea interesa și: