Vergil Chițac: „Astăzi am semnat finanțarea europeană pentru noul spital de cardiologie și oncologie”

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat că astăzi, 20 aprilie, a fost o zi foarte importantă pentru Constanța.

„La București, alături de domnul ministru al Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, am semnat contractul de finanțare a noului spital de cardiologie și oncologie: valoarea totală a investiției este de aproximativ 103,2 milioane de euro, din care finanțarea nerambursabilă europeană prin PNRR este de aproximativ 98 de milioane de euro. Este un proiect mai mult decât necesar. Este obligatoriu. Și mă bucur nespus de mult că se transformă în realitate. Policlinica Municipală de Cardiologie și Oncologie este rodul eforturilor tuturor oamenilor din Primăria Constanța și al tuturor constănțenilor. Acest nou spital va avea rolul de a astupa un gol imens pe care îl are paleta serviciilor medicale din municipiul nostru și va diminua considerabil dependența pacienților de celebrul „tren spre București”.”, a scris primarul, pe pagina sa de Facebook.

În linii mari, Spitalul de Cardiologie și Oncologie înseamnă următoarele:

  • Va fi amplasat pe Bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Dacia Service, pe un teren în suprafață de 19.660 mp;
  • Clădirea va avea regimul de înălțime D+P+3E și o suprafaţă construită de 2.991,00 mp;
  • Va dispune de ambulatoriu cu paturi de zi (40 paturi) și spitalizare continuă, inclusiv ATI (64 paturi).
  • Va fi dotat cu aparatură de înaltă performanță, la cele mai înalte standarde profesionale.
  • Termenul pentru finalizarea construcțiilor și a dotărilor este iunie 2026.

„Mulțumesc Guvernului României și domnului prim-ministru Nicolae Ciucă. Îi mulțumesc domnului ministru Alexandru Rafila pentru sprijin și cooperare. Mulțumesc, de asemenea, pentru ajutorul pe care l-am primit pe plan local din partea autorităților județene și din partea colegilor din PNL Constanța. Sunt recunoscător, de asemenea, Consiliului Local și fiecărui constănțean în parte. Deloc în ultimul rând, îi felicit pe toți angajații Primăriei Constanța pentru acest proiect. Odată cu încheierea acestui pas esențial, nu ne rămâne decât să pregătim demararea lucrărilor.”, a mai spus primarul.

V-ar putea interesa și: S-a semnat contractul pentru construirea unui corp de spital dedicat mamei și copilului

Sursă foto: Facebook/Bogdan Huțucă


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Vergil Chițac: „Astăzi am semnat finanțarea europeană pentru noul spital de cardiologie și oncologie”

  1. Sa dea Domnul sa fie real ,ca suntem sătui de o saaaaaa….Ca orașul nostru-i praf si lucrările care s-au făcut pana acum sunt oribile!Gurile de canalizare sunt ramase sus fata de trotuare apa rămâne pe trotuar totu-i de mântuială !Lucrările stagnează un dezastru,unde sunt oamenii primăriei care trebuie sa urmărească lucrările??!!!!Pana când atata dezinteres parca suntem sabotați ,dar cu ce am greșit noi cetățenii ca va alegem si va bateți joc de noi????!!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Soluția Daraban: 15 județe în loc de 42

joi apr. 20 , 2023
România cheltuie prea mult și inutile. Economiile sunt vitale. Una dintre soluții vine de la constănțeanul Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României. Camera de Comerţ şi Industrie a României face un apel către autorităţile Statului Român cu privire la problema lipsei banilor de la bugetul de […]

V-ar putea interesa și: