Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a participat astăzi la evenimentul dedicat aniversării a 30 de ani de activitate a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, în cadrul căruia s-a referit și la o problemă mai puțin discutată în spațiul public: reprezentarea femeilor în administrația publică.
Aceasta a venit cu o propunere:
„Pe listele de candidaţi pentru Consiliile Judeţene să fie minimum 30% femei.”
Ideea promovării femeilor este susținută și de președinții principalelor partide, PNL și PSD.
„Domnul prim-ministru Ciucă şi domnul preşedinte Marcel Ciolacu au fost partenerii mei puternici în promovarea acestei normalităţi a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi inclusiv în administraţie. Astăzi, din cele 41 de Consilii Judeţene, numai două sunt conduse de femei!! Adică mai puţin de 5%, în condiţiile în care 52% din electorat este format din femei”, a mai declarat Gorghiu.
În Constanța, Consiliul Județean a fost condus numai de bărbați, fie că au fost aleși de partid, fie de electorat. Este vorba, în ordine, despre: Gheorghe Mihăieși (FSN), 1992-1996; Stelian Duțu (PD), 1996-2004; Nicușor Constantinescu (PSD), 2004-2015; Marius-Horia Țuțuianu (PSD), 2016-2020; Mihai Lupu (PNL) 2020-prezent.
Este vremea unei femei?
PNL are în funcția de primar cel puțin o doamnă care ar putea îndeplini, cu succes, credem noi, atribuțiile acestei funcții. Cu siguranță că și la PSD s-ar găsi.
Ce te recomanda pe tine ca Presedinte de Consiliu judetean? Foamea de oportunitati ? Pt ca in CV-ul tau, nu ai nici o pregatire care sa te recomande. Habar nu ai ce inseamna infrastructura, inginerie de niciun fel, inovatii, administratie publica functionala, absolut ZERO abilitati administrative. Doar ca esti femeie? si pe-dasupra si frustrata? Doamne fereste de viitorul orasului nostru. Parca e blestemata Cta sa fie condusa de oameni atat de perversi.