În cadrul activității sale de supraveghere a pieței, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu și lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valuta, precum și dacă elementele prevăzute în condițiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.
Până în acest moment, au fost verificate 11 operatorii economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, la care ANPC a identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75 % dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă.
„Dacă fie și unui singur consumator i-a fost dată întreaga viață peste cap, ca urmare a dorinței acestuia de a-i fi mai bine, suntem obligați să îi fim alături.
În cazul de față, este vorba despre un număr foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte susținători ai unui întreg sistem bancar și mai puțin ai lor înșiși.
Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plătești dobânzi și foarte puțin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod rațional și în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară.
Sub aceste aspecte, astăzi sancționate de către Autoritatea noastră, par să se ascundă și interese de grup, și o atitudine cartelară. Vom transmite și Consiliului Concurenței cele constatate de către colegii noștri pentru a face și dânșii o analiză a întregii situații.
Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume.
În perioada imediat următoare voi emite ordine de încetare a acestor practici și suntem pregătiți inclusiv de o luptă în instanță pentru miile de consumatori astăzi îngenuncheați de povara ratelor”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Cei 11 operatori economici sunt:
- ING Bank
- First Bank
- Credite Europe Bank
- OTP Bank
- Alpha Bank
- BancaTransilvania
- Raiffeisen Bank
- BCR
- Patria Bank
- Unicredit Bank
- BRD Groupe Societe Generale.
Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancțiunea contravențională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.
Aplicând această măsură, consumatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părțile contractului, dar se și asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacționare în cunoștință de cauză și de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înșelător.
„Acțiunea de control este în curs și vom reveni cu detalii suplimentare, pe măsură ce vor apărea.”, au transmis reprezentanții ANPC.
Nu toate controalele Dv sunt in favoarea cosumatorului ,zice Casa de ajutor reciproc al pensionarilor Constanta….La o restituire de rata in avans dumnealor spun ca Dv .le cereti sa ceara deponentilor o solicitare in scris urmata de un drum la etaj ,apoi revenirea la parter ,la casierie …Asta numai pentru a se face un nou grafic de rambursare ! Cine glumeste punand oameni si de peste 90 de ani sa faca gimnastica luna de luna daca indraznesc sa faca plati in avans.De ce daca anunti in scris ca vei face plati in avans ,nu se refac automat graficele de rambursare de cate ori primesc bani in avans ,daca asa vor ? Sau intreb degeaba