Aromânii, felicitați de politicieni de ziua lor, ignorați în restul anului

Astăzi, 23 mai, este Ziua Națională a Aromânilor. Un bun prilej pentru politicienii din România să le ureze tuturor aromânilor „La mulți ani”, să menționeze și să se mândrească cu nume ca Hagi și Halep.

„Aromânii au avut și au o contribuție esențială la dezvoltarea României. Personalități deosebite au fost/sunt aromâni – mari actori, medici, profesori etc., până la mari sportivi cu care ne mândrim, ca Simona Halep și Gheorghe Hagi, constănțeni de-ai noștri. La mulți ani aromâni, la mulți ani români – suntem unul și același neam, mândru și vrednic!”

Mai sus este numai unul din mesaje, al senatorului PSD Felix Stroe.

Din păcate, politicienii ca Felix Stroe – și sunt foarte mulți așa – îi felicită pe aromâni, dar îi ignoră. Uită – sau vor să uite – că aromâni sunt nu numai Halep și Hagi, ci și foarte mulți care provin din familii care au avut de suferit de pe urma deportărilor.

Pentru aceștia, dar nu numai pentru ei, politicienii au votat o lege, o compensație. Au dat o lege prin care persoanele deportate în Al Doilea Război Mondial pe motive etnice primesc niște bănuți. În județul Constanța, mulți dintre cei îndreptățiți sunt aromâni.

Iniţial, beneficiarii legii ar fi trebuit să primească acest drept încă din 2019, însă, prin acte normative succesive, acordarea drepturilor şi plata acestora a fost amânată de mai multe ori. De la 1 ianuarie 2023 ar fi trebuit acordate aceste sume, însă o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului a decis o nouă amânare.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 168 din 2022 a fost stabilit un nou termen de la care se vor acorda drepturile pentru persoanele prevăzute de Legea 154 din 2021, lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 105 din 1999. Astfel, drepturile stabilite pentru copiii persoanelor care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 1, aliniatul 1, literele c şi g, precum şi pentru copiii prevăzuţi la articolul 3, indice 1, aliniatul 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 105 din 1999, indemnizaţiile se vor acorda şi se vor plăti începând cu 1 ianuarie 2024. Nu este deloc sigur că acest an va fi respectat.

Politicienii din Constanța știau de această problemă, dar nu au făcut nimic. Azi îi felicită.

Recomandare: În timp ce profesorii sunt în grevă, politicienii alocă bani funcționarilor publici

Apropo, beneficiari ai ordonanţei sunt cei care au fost refugiaţi, expulzaţi sau strămutaţi în altă localitate sau cei care au fost evacuaţi din locuinţa pe care o deţineau. De asemenea, beneficiază de acest drept copiii celor dispăruţi, decedaţi sau exterminaţi în trenul morţii, în timpul masacrelor îndreptate împotriva minorităţilor, în timpul deportării în ghetouri şi lagăre şi alte asemenea nedreptăţi suferite.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

A căzut într-o canalizare fără capac

mar mai 23 , 2023
Pompierii din Constanța au intervenit de urgență pentru a salva o persoană care a căzut într-o canalizare fără capac. S-a întâmplat pe strada Cișmelei, în fața magazinului Profi. Canalizarea are circa doi metri adâncime. S-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și un echipaj […]

V-ar putea interesa și: