Astăzi, 27 mai 2023, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, în parcarea unui hipermarket din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier.
Este vorba despre magazinul Kaufland din zona ICIL.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 42 de ani, respectiv 57 de ani.
În urma accidentului rutier, autoturismul condus de bărbatul de 57 de ani s-a răsturnat, conducătorul auto fiind ușor rănit.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.
V-ar putea interesa și: Județul Constanța are cele mai periculoase drumuri din Europa. În vestul României se moare mai puțin pe șosele decât în sud și est
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.