Poliția Română: Peste 51.000 de persoane sunt înscrise în registrul agresorilor sexuali

viol

Poliţia Română a anunțat, pe 3 iunie, că aproape 1.700 de persoane au fost luate în supraveghere, în luna mai, în urma măsurilor dispuse de anchetatori. Cei mai mulţi dintre cei vizaţi au fost plasaţi sub control judiciar. În acest moment, 13.307 persoane au măsuri preventive.

„În perioada 1 – 31 mai 2023, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost luate în supraveghere 1.697 de persoane, faţă de care organele judiciare au dispus măsuri preventive”, anunţă, sâmbătă, Poliţia Română.

Faţă de 370 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 1.326 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar faţă de o persoană, cea a controlului judiciar pe cauţiune.

„În prezent, se află în supraveghere 13.307 persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.897 se află în arest la domiciliu, 11.387 se află sub control judiciar, iar faţă de 23 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauţiune”, a mai transmis sursa citată.

Poliţia explică faptul că valoarea totală a măsurilor preventive de control judiciar pe cauţiune, stabilite de către organele judiciare, ajunge la 3.451.000 de euro, respectiv 190.040 de lei.

„La data de 31 mai 2023, existau 51.062 de persoane înscrise în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, pentru care structurile Poliţiei Române desfăşoară activităţi de supraveghere, conform Legii nr. 118/2019”, a mai precizat Poliţia Română.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Avertizare meteo în mai multe județe din România, cod galben în Constanța

sâm iun. 3 , 2023
Meteorologii au anunțat că va urma o perioadă de instabilitate atmosferică accentuată pentru cea mai mare parte a ţării. Atenționarea este valabilă de sâmbătă până duminică dimineaţă. A fost emisă o avertizare cod portocaliu în judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, […]

V-ar putea interesa și: