Constanța, sub cod galben de vreme rea până la ora 22.00. Cum va fi vremea mâine

marea neagra

Constanța se află sub avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, a anunțat primăria municipiului.

Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până azi, 19 iunie, la ora 22:00.

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în intervalul menționat, în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h), posibil vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Astăzi, temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă în jur de 18 grade.

Mâine, vremea va fi caldă, schimbătoare ca aspect. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare după-amiza când vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 26 de grade, iar cea minimă de 19…20 de grade.

Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055

Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922

Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Tot ce trebuie să știi despre infecțiile urinare

lun iun. 19 , 2023
Infecțiile urinare sunt printre cele mai răspândite infecții bacteriene și una dintre cele mai frecvente în rândul pacienților care se adresează cabinetului de nefrologie din cadrul MEDSTAR General Hospital. Această afecțiune poate afecta orice parte a sistemului urinar atunci când bacteriile reușesc să „străpungă” sistemul nostru de apărare și să […]

V-ar putea interesa și: