Jurnaliștii nu trebuie să fie imparțiali, dar trebuie să fie independenți

Există o marotă printre consumatorii de presă. Mai ales printre cei care cred că li se cuvine să primească informație, eventual de calitate, în mod gratuit, pentru că, nu-i așa, totul e gratis pe lumea asta.

O parte din acești oameni spun ce au auzit și ei în treacăt și au înțeles prost: „Domnule, presa trebuie să fie imparțială!” Dacă, ferească sfântul, ai îndrăzneala să-ți exprimi o opinie, nu mai ești jurnalist, ba chiar dintr-o dată ești parcă descalificat și din calitatea de locuitor al unui oraș, al unei țări. Devii un paria, un om de nimic, argatul unor boieri care te manipulează să spui ce vor.

Mă confrunt destul de des cu astfel de comentatori, mulți dintre ei ascunzându-și frustrările și comentariile în spatele unor conturi anonime.

O spun și aici, să rămână scris: jurnaliștii nu trebuie să fie imparțiali. Și nici nu sunt. Asta este o prostie. Știrile trebuie să fie imparțiale. Jurnaliștii au însă opinii. Există și o specie jurnalistică, editorialul, care este dedicată opiniilor. Jurnalistul trebuie să fie însă independent. Nici nu vreau să fiu imparțial, când văd cum cei care ne conduc jefuiesc orașele și țara, ne sfidează, ne ignoră, ne nenorocesc viitorul. Ce le-ar mai plăcea să nu avem nicio opinie! Ce le-ar mai plăcea să îi lăsăm în pace. Să nu-i certăm niciodată, eventual să le prezentăm numai minciunile pe care ni le servesc prin comunicate de presă. Sau să-i ignorăm. Ar fi extatici.

Nu sunt imparțial și vă spune asta un ziarist care a refuzat mii de euro de la diverse instituții publice, pentru că acei bani au fost acordați pentru a interveni în politica editorială. Ar fi trebuit, de pildă, să scriem articole laudative la adresa stațiunii Mamaia și a municipiului Constanța, fără să le marcăm cu P. Rețineți, nu numai să publicăm un comunicat de presă, ci să redactăm articole de autor. Opiniile noastre nu pot fi cumpărate.

Presa și jurnaliștii nu sunt imparțiali, dar trebuie să fie independenți. Politic și financiar. A doua parte, din păcate, este mult mai greu de realizat. Acolo încep, în multe cazuri compromisurile. Compromisul nu trebuie să fie însă echivalent cu compromiterea. Din păcate, sunt puțini cei care vor o presă independentă financiar și politic.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Rugby pentru toți copiii. Acțiune de suflet a Tomitanilor

mie aug. 2 , 2023
ACS Tomitanii Constanța i-au invitat pe copiii de la Asociația Sportivă Atlas Arena la un eveniment care presupune inițierea în rugby. Cei mici, deși au diverse dizabilități, au fost bucuroși să intre pe teren și să se antreneze alături de tomitani. „I-am invitat pe cei de la Arena în mai […]

V-ar putea interesa și: