Se strică vremea în aproape toată țara

O avertizare cod galben de instabilitate atmosferică a fost emisă pentru intervalul 30 august, ora 10 – 31 august, ora 02, în cea mai mare parte a ţării.

„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp”, comform ANM.

 De asemenea, a fost emisă şi o avertizare cod portocaliu valabilă în intervalul 30 august, ora 12 – 30 august, ora 23.

„În nordul şi estul Munteniei, estul Transilvaniei şi în Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h), pe arii restrânse vijelii puternice, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 35…40 l/mp şi izolat peste 50…60 l/mp”, transmite ANM.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Finanțiștii, vameșii și alți angajați din subordinea Ministerului de Finanțe se pregătesc de grevă generală

mie aug. 30 , 2023
Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC, prin Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – organizaţie sindicală la care este afiliat, a hotărât declanşarea conflictului de muncă la nivelul grupului de unități constituit din Ministerul Finanțelor şi instituțiile din subordinea acestuia, şi anume: Aparatul Propriu al Ministerul Finanțelor, Agenția Națională […]

V-ar putea interesa și: