Deputații și senatorii se întorc în Parlament. Care sunt prioritățile

Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate luni, de la ora 16,00, în şedinţe de plen separate, de conducerile Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor.

Şedinţele Birourile permanente, în vechea componenţă, se vor desfăşura înaintea lucrărilor în plen, la Camera Deputaţilor fiind programată la ora 13,30, iar la Senat – la ora 9,00.

Conform reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii. La Camera Deputaţilor, preşedinte interimar este social-democratul Alfred Simonis, iar preşedintele Senatului – liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Alegerea conducerilor celor două Camere se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului şi negocierii liderilor grupurilor. Listele candidaţilor propuşi pentru Birourile permanente se supun în întregime votului Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi.

La final, vor avea loc şedinţe ale Birourilor permanente în noua componenţă pentru stabilirea ordinii de zi şi a programului de lucru din această săptămână.

Printre priorităţile sesiunii parlamentare se află legea pensiilor speciale, care trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, precum şi alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR pentru ca România să primească banii europeni, precum legea salarizării, legea pensiilor.

De asemenea, este aşteptat pachetul cu măsuri fiscale, care se află în discuţia coaliţiei de guvernare şi pentru care premierul Marcel Ciolacu a anunţat că îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului.

În plus, Marcel Ciolacu a spus că social-democraţii pregătesc mai multe iniţiative legislative, care urmează să fie depuse la Parlament, printre care sancţionarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor prin confiscarea autovehiculului sau eliminarea „păcănelor” din localităţi.

Şi reprezentanţii Opoziţiei au anunţat mai multe proiecte din domeniile juridic, agricultură, sănătate, facilităţi fiscale.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

A patra victimă de la Crevedia

lun sept. 4 , 2023
Încă un pacient rănit în urma exploziilor care au avut loc la Crevedia a murit, luni dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, informează Ministerul Sănătăţii. „În cursul acestei dimineţi, a decedat la Spitalul Floreasca un pacient aflat în stare foarte gravă încă de la începutul internării, cu arsuri pe 95% […]
Locul exploziei de la Crevedia, filmat din dronă. Foto: Captură Video

V-ar putea interesa și: