România ajută Republica Moldova cu 100 milioane euro

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a avut astăzi o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită la București pentru a participa la Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări găzduit anul acesta de România.

Premierul român a apreciat participarea președintei Republicii Moldova la acest eveniment internațional. România susține ferm solicitarea Chișinăului de a se asocia acestui format de cooperare, care vizează, între altele, identificarea modalităților concrete de a angaja Republica Moldova și Ucraina în proiecte menite să sporească gradul de interconectivitate în domeniile energiei, transporturilor și digital din regiune, a subliniat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„Premierul României și președinta Republicii Moldova au manifestat întreaga deschidere pentru continuarea, pe aceeași linie, a dialogului, precum și pentru a lucra împreună în vederea obținerii de rezultate concrete, în beneficiul cetățenilor celor două țări.”, anunță Guvernul României.

Premierul Marcel Ciolacu a menționat că România a transferat recent prima tranșă, în valoare de 10 milioane de euro, pentru finanțarea unor proiecte prioritare, în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro. Fondurile din această primă tranșă au fost direcționate către achiziționarea de microbuze pentru transportul școlar și către proiecte de infrastructură și dezvoltare locală (alimentare cu apă, canalizare etc).

Recomandare: Primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost în Republica Moldova să vadă unde se va construi terenul de sport pentru care a donat 100.000 de euro din banii noștri

Președinta Maia Sandu a mulțumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în plan bilateral și în contextul de securitate actual, provocat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, și a evidențiat importanța continuării cooperării, mai ales în sectorul energetic, în perspectiva apropierii sezonului rece.

Șeful Executivului român a reafirmat susținerea politică și în plan tehnic pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, arătând că este prioritară în acest moment obținerea deciziei privind deschiderea negocierilor de aderare, în cadrul Consiliului European din decembrie.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

S-a suit cu mașina pe semnul de la intrare în Medgidia

mie sept. 6 , 2023
COMPLETARE. Iată ce spune poliția despre accident. „La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 11.35, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 22 C, s-a produs un accident rutier.Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între […]

V-ar putea interesa și: