România are drept de veto în UE, dar nu l-a folosit niciodată, cu toate că Austria ne umilește

Europarlamentarul Dacian Cioloș cere autorităților române să blocheze toate deciziile europene care necesită vot unanim până când România va fi primită în Schengen. Excepție ar trebui să fie în cazul voturilor privind Ucraina, țările candidate și extinderea UE.

„În 16 ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, România nu şi-a exercitat niciodată, pe niciun subiect european, dreptul de veto consfinţit prin Tratate, dovedind astfel că este un partener de încredere, loial valorilor europene, dar şi că poporul român este unul dintre cele mai eurofile din întreaga Uniune. Din păcate, vedem cum alte state membre nu au astfel de reţineri, punând la îndoială soliditatea construcţiei europene: veto-ul Austriei nu face decât să alimenteze sentimentul eurosceptic din România şi să menţină percepţia eronată că România nu ar beneficia, de fapt, de pe urma apartenenţei la Uniunea Europeană. În aceste condiţii, vă solicit, în calitate de şefi ai autorităţilor executive şi legislative ale statului român şi de reprezentanţi ai României în Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene, să aveţi o abordare la fel de intransigentă precum cea a Austriei: blocarea tuturor deciziilor europene care necesită vot unanim din partea statelor membre – cu excepţia celor privind sprijinul pentru Ucraina, ţările candidate şi extinderea Uniunii Europene – până la un vot pozitiv pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne”, se arată într-o scrisoare transmisă de Dacian Cioloș președintelui Klaus Iohannis, președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, și premierului Marcel Ciolacu.

Eurodeputatul precizează că „România este un stat puternic în UE, dar trebuie să arate şi cetăţenilor săi că îşi foloseşte toate mijloacele pentru a-i reprezenta”.

România și Bulgaria sunt membri de facto ai Schengen, dovedind că îndeplinesc toate condițiile de aderare la spațiul european de liberă circulație, a spus, miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său despre starea Uniunii: „Haideți să le aducem, în sfârșit, în Schengen, fără nicio altă întârziere”.

Și Roberta Metsola a vorbit, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Strasbourg, despre blocarea aderării României și Bulgariei la Schengen. Președinta Parlamentului European crede că cel mai rău lucru care se poate întâmpla este ca, în viitor, să vedem astfel de decizii luate în cazul unor țări care „luptă în războaie sau care așteaptă de ani de zile, doar ca să li se spună «nu»”.

În luna iulie a acestui an, Parlamentul European a adoptat o rezoluție, prin care, indirect, face din Austria o problemă a Uniunii Europene, veto-ul său fiind considerat a lovi la temelia construcției comunitare.

Dincolo de faptul că cetățenii români și bulgari sunt discriminați, eurodeputații atrag atenția că „dreptul de veto asupra aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen poate duce la apariția unui sentiment antieuropean în aceste țări, conducând astfel la o scădere a încrederii în proiectul UE și în instituțiile sale”.

Eurodeputații au cerut Comisiei și Consiliului să facă posibilă aderarea la Schengen a României și Bulgariei până la finalul acestui an.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “România are drept de veto în UE, dar nu l-a folosit niciodată, cu toate că Austria ne umilește

  1. Fără sprijinul tacit al Germaniei si Franței aceasta tara ,un ciot din ceea ce a fost odata , numită Austria nu și-ar permite să fie atât de bățoasă . Toate țările Europei ne susțin chipurile. Dacă este cu adevărat așa,mai ales ca România a indeplinit toate cerințele, țările Europei ,cu exceptia Austriei dușmănoase, ar trebui să permită aplicarea regulilor Schengen pe teritoriul lor pentru țara noastră . De vorbe goale suntem sătui.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Valu lui Traian a rămas fără apă în urma unei avarii a RAJA

joi sept. 14 , 2023
Astăzi, 14 septembrie 2023, în intervalul orar 09.00 – 16.30, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din localitatea Valu lui Traian, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de la intersecția str. I.C. Brătianu cu Calea […]

V-ar putea interesa și: