Nicolae Ciucă a citit o singură pagină din cartea acestei lumi

Nicolae Ciucă a dezvăluit că nu a fost niciodată în concediu sau în vacanță sau în city-break în străinătate.

Vă destăinui o chestiune pe care nu am spus-o niciodată. Nu fac un act de mândrie din chestiunea aceasta dar e al meu. N-am fost niciodată în concediu sau în vacanță sau în city-break în străinătate. Știți de ce? Le spun tuturor. Pentru că nu știu dacă ne ajunge o viață să descoperim România și frumusețile ei. Mai avem încă multe de văzut”, a declarat acesta, citat de Digi24.

Declarația mi se pare de un populism grețos, deși nu-i contest veridicitatea. Să crezi însă că România – o țară frumoasă – este totuși buricul pământului în turism e prea mult. Și chiar dacă ar fi fost, să nu uităm ce spuneau oameni mai înțelepți decât noi. De pildă, Sfântul Augustin: „Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc citesc doar o pagină.”

I-a plăcut în Sinaia și Venus, acum 20 de ani

Întrebat care a fost cea mai frumoasă vacanță din viața sa, Nicolae Ciucă a răspuns: „Toate vacanțele sunt frumoase…N-aș vrea să fiu înțeles greșit. Vacanțe, în adevăratul sens al cuvântului, am avut cu ceva ani în urmă. După aceea, când am intrat în vâltoarea aceasta a responsabilităților, n-am avut o săptămână legată să pot să zic că am fost în vacanță”.

„Cea mai frumoasă vacanță au fost două, după ce ne-am întors din misiune. Una, într-o iarnă, din 2003, la Sinaia și cea de-a doua la mare, la Venus, în 2004, ambele în România.”, a mai spus liderul liberalilor.

Președintele Senatului mai afirmă că i-ar recomanda unui amic, dacă ar vrea să vină în România, să viziteze stațiunile montane. „Sunt absolut colosale pentru mine, așa cum sunt pe placul meu. Locurile unde se face agroturism, în Maramureș, în Suceava, în Țara Oașului, jos în Deltă”, a mai spus acesta.

Ciucă spune că de Crăciun merge la munte în România: „Vă și spun unde mă duc. În Bucovina. Am fost vara aceasta la Gura Humorului, am mers la mănăstire la Suceava și am petrecut o noapte într-o pensiune. Ne-a plăcut atât de mult încât i-am rugat să ne găzduiască și de Crăciun”.

Nicolae Ciucă este susținut de PNL pentru funcția de președinte al României.

P.S. Îmi mai place ce spunea despre călătorii Gustave Flaubert: „Călătoriile fac pe cineva modest. Vezi ce loc mic ocupi în lume.” Apropo, sper că președintele PNL citește și autori străini, cu toate că și românii au scriitori excepționali și cu sigurnață nu i-a citit pe toți.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Dovada că Eduard Martin nu a înnebunit. Exemplele Arad și Timișoara

lun nov. 6 , 2023
De câteva săptămâni, constănțenii trebuie să colecteze selectiv deșeurile. Dacă nu o fac, riscă amenzi, pe care le aplică primăria. Cei care stau la case pot primi amenzi pe persoană fizică, cei care stau la blocuri, pe asociația de proprietari. Eduard Martin, reprezentantul companiei de salubritate Polaris, a făcut în […]

V-ar putea interesa și: