Frații Pavăl de la Dedeman sunt o adevărată lecție de business pentru antreprenori, nu numi pentru cei din România, ci chiar și din Europa.
Au reușit să construiască, de la zero, una din cele mai puternice companii din Europa, un brand foarte puternic.
Reușita lor este evidențiată extrem de clar de o statistică realizată de Coface, care prezintă cele mai puternice 500 de companii din Europa Centrală și de Est, în funcție de cifra de afaceri.
România se află în acest top cu 60 companii. Primele 15 sunt multinaționale sau sunt deținute în parte de străini. Una singură din cele 15 este o afacere pornită de persoane fizice din România de la zero: Dedeman, care ocupă locul 126.
- OMV Petrom – locul 8.
- OMV Petrom Marketing – locul 35
- Automobile Dacia pe 38
- Rompetrol Rafinare pe 44
- Lidl Discount pe 63
- Rompetrol Downstream pe 72
- Kaufland România pe 78
- Engie România pe 83
- Ford România pe 92
- E.ON Energie România pe 94
- Romgaz pe 100
- Profi Rom Food pe 116
- Electrică Furnizare pe 124
- Dedeman pe 126
- Carrefour România pe 134
În clasament se mai află Metro Cash and Carry România SRL – 159, Hidroelectrica – 163, Timar Energy SA – 165, Ameropa Grains SA – 179, Oscar Downstream SRL – 215, Dante International SA – 216, Societatea Națională Nuclearelectrica – 244, Selgros Cash and Carry România SRL – 389, Arctic SA – 453.
Recomandare: Top 150 firme din județul Constanța după cifra de afaceri
De remarcat faptul că România a depășit Ungaria în acest clasament.
Cifra de afaceri a companiilor românești a crescut cu 44,1% la 112,2 miliarde de euro, în timp ce profitul net a crescut cu 142,5%.
Pe primul loc este Polonia cu 166, iar pe al doilea se situează Cehia cu 77.
Potrivit Coface, PKN Orlen rămâne neînvinsă pe primul loc, consolidându-și semnificativ poziția cu o creștere de 111% a cifrei de afaceri, după +52% în anul anterior.
Alte companii precum RWE din Cehia (a 2-a poziție), compania multinațională de petrol și gaze MOL Ungaria (locul 3), compania maghiară MVM Energetika (a 4-a poziție), Skoda Auto din Cehia (locul 5), retailerul Jeronimo Martins Polska (poziția a 6-a) și compania poloneză de energie PGE (a 7-a) și-au păstrat pozițiile în fruntea clasamentului.
Recomandare: Cele mai profitabile 150 de firme din județul Constanța
Dedeman are investiții importante și în județul Constanța. Va mai deschide un magazin curând, va construi și un sanatoriu de cinci stele în Agigea, a cumpărat mai multe hectare teren în Agigea, în apropiere de port.