Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a declarat astăzi că, încă de la primele întâlniri pe care le-a avut cu locuitorii cartierelor Palazu Mare și Tomis Plus în calitate de viceprimar, a discutat o problemă majoră: limita de viteză pe bulevardul Tomis (porțiunea de la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu și până după aceste cartiere).
„Nu era normal ca pe o porțiune de drum din Municipiul Constanța să existe reguli de circulație diferite față de restul orașului. Am preluat așadar problema și împreună cu domnul primar Vergil Chițac am început demersurile pentru trecerea acestui sector de drum din administrarea Ministerului Transporturilor în administrarea UAT Constanța, proces care a durat aproape trei ani. Următorul pas a fost analiza în Comisia de Circulație alături de reprezentanții Poliției Rutiere, cărora le și mulțumesc pentru sprijin și promptitudine.”, a scris Rusu pe pagina sa de Facebook.
Viceprimarul a anunțat că începând de miercuri, 22 noiembrie, se relochează indicatoarele de informare de la intrarea și ieșirea în oraș spre Ovidiu și se reduce viteza de deplasare a autovehiculelor pe acest sector, de la 90 de km/oră la 50 km/oră.
Indicatorul informativ de ieșire din municipiul Constanța va fi mutat în dreptul Restaurantului „En Provence” iar cel de intrare în municipiul Constanța va fi relocat la intersecția bulevardului Tomis cu strada Kiev.
„Numai cu ajutorul dumneavoastră reușim să #dezvoltăm Constanța!”, a mai scris Ionuț Rusu.
Acesta locuiește în cartierul Palazu Mare. Coincidență sau nu, pe bucata de stradă unde este locuința sa sunt montate trei opritoare.
Recomandare: Primăria Constanța insistă să ne promită că va construi un pasaj peste bulevardul Tomis
Atunci sa faca și trotuare, plus piste de biciclete, ca tot este in localitate.
Amin!
Exact, subscriu, si sa ridice separatoarele, sa faca treceri de pietoni, ca tot sunt ‘amaratii’ aia de pacienti care isi risca viata sarindu-le.
Înainte sa rezolvi o asa problema majoră a locuitorilor din Palazu Mare, trebuie sa gândești la tot ce implica aceasta rezolvare. Deci, devenind parte a orașului Constanța și cum deja bine știm, cetățenii orașului au dreptul pe acest sector de drum la o circulație pietonala si auto civilizată. Astfel se impune reducerea vitezei ĺa cea legala pe sectorul de drum, fluidizarea circulației prin construirea urgenta de noi sensuri giratorii (caci avem in zona: Spitalul OCH, Garden Shop, Restaurantele En Provance, Popas, Reprezentanta BMW, se va construi si un mare Campus educational ), construirea de trotuare și piste de biciclete, introducerea iluminatului stradal și al trotuarelor, în dreptul tuturor obiectivelor majore aplicarea de treceri pietonale marcate si iluminate corespunzator. Daca tot avem viceprimar care locuieste in zona specificata in articol si nu are ca proprietate privata elicopter, poate lupta si dansul ca intersectia bulevardelor Aurel Vlaicu si Tomis sa includa si un PASAJ AUTO. Dupa reducerea vitezei pe sectorul de drum mentionat, deja aglomerata intersectie va fi aproape blocata.
Sunt de acord cu absolut totu ce spui, ar fi ideal. Sa se întâmple asa, însă reducerea vitezei legale, va ajuta intersecția de la vaporaș, nu o va bloca.
Plecand de la ipoteza unui trafic similar, reducerea vitezei va conduce fara indoiala la blocaje pe bd.Tomis, pe care ipoteticul pasaj de la intersectia cu A.Vlaicu nu le poate rezolva. Solutia ar fi fost mai complexa, anume pastrarea regimului de viteza actual si construirea de sosele paralele cu regim de viteza 40-50 km/h pentru deservirea zonelor adiacente ( comerciale sau rezidentiale). Pentru documentare vizualizati aglomerarile urbane de peste ocean, cu autostrazi insotite de drumuri de interes local.
Referitor la pasaj, configuratia terenului recomanda construirea lui peste bd. Tomis, deci pe A.Vlaicu.
Plecand de la ipoteza unui trafic similar, reducerea vitezei va conduce fara indoiala la blocaje pe bd.Tomis, pe care ipoteticul pasaj de la intersectia cu A.Vlaicu nu le poate rezolva. Solutia ar fi fost mai complexa, anume pastrarea regimului de viteza actual si construirea de sosele paralele cu regim de viteza 40-50 km/h pentru deservirea zonelor adiacente ( comerciale sau rezidentiale). Pentru documentare vizualizati aglomerarile urbane de peste ocean, cu autostrazi insotite de drumuri de interes local. Referitor la pasaj, configuratia terenului recomanda construirea lui peste bd. Tomis, deci pe A.Vlaicu. ( comentariul a fost repostat; prima postare nu a fost agreata!)
Pe când pasaje peste căile ferate ,, aproape de Leroy Merlin,pe Bd.A.Vlaicu,sau pe str.N. Filimon, pe str. Caraiman?
„Numai cu ajutorul dumneavoastră reușim să facem tot ceea ce ne convine si e in interesul si pentru buzunarul nostru.”. Cam asta ar fi mesajul subliminal transmis de veiceprimar.
Cartagina, acum 3000 de ani, s-a făcut parcelare terenurilor, s-au trasat drumurile, s-a adus apa și canalizarea și apoi au început construcțiile de case.
În România de azi și în special în Constanța, bulibaseala și prostul gust sunt la putere.
Asa au plecat 50 000 de persoane, în toate zările…
Ce l-a oprit pe vajnicul vice primar sa propună, ca legea permite, o limita de 70 km /h?
Sau onor milițienii își fac un vad ptr șpagă?