Protest spontan la Direcția Județeană de Statistică

Astăzi, 23 noiembrie 2023, salariații din Direcția Județeană de Statistică CONSTANȚA, au protestat spontan, între orele 11.00-12.00 cu încetarea activitații în acest interval de timp. Tot ei spun că protestul va continua pe o perioadă nederminată, zilnic, timp de o oră, până când revendicările le vor fi soluționate. 

“Am adoptat această formă de manifestare, pentru a ne exprima nemulțumirea față de politicile de salarizare ale statisticienilor

Solicităm salarii conforme cu nivelul de pregătire și complexitatea activității desfășurate, echitate în raport cu instituțiile la nivel central și cu alte instituții, care indiferent de context primesc majorari salariale sau reîncadrări în anexele Legii 153.

Principalele revendicări care vor conduce la soluționarea problemelor existente la nivelul instituției noastre sunt:

     stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici cu funcții de execuție și conducere, precum și ale personalului contractual la nivelul administrației publice centrale;

     funcționarii  publici și personalul contractual să beneficieze pentru complexitatea muncii, de un spor de 15% aplicat la salariul de bază. 

     având în vedere complexitatea și volumul mare de activitate, solicităm deblocarea angajărilor și marirea schemei de personal.

Facem precizarea că toate aceste revendicari au fost prezentate Guvernului României încă de anul trecut, prin Memorandumul cu tema: Solutionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și Direcțiilor teritoriale de Statistică. Acest memorandum a fost aprobat și semnat de  Primul Ministru al României dl. Nicolae-Ionel Ciucă, DAR NU A FOST PUS IN APLICARE.

Solicităm Guvernului României, asumarea acestui Memorandum semnat și aprobat , respectiv punerea lui în aplicare.

Vom continua protestul spontan, iar in perioada următoare vom intensifica aceste acțiuni cu întreruperea totala a activitații, pana cand revendicarile noastre vor fi solutionate.”, au declarat sindicaliștii.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Protest spontan la Direcția Județeană de Statistică

  1. Nu obisnuiesc sa comentez despre munca unor oamdni, dar am sa-mi spun parerea despre aceasta directie judeteana de statistica: cea msi mare parte din ziua de munca o petrec la cafea si tigari intr-o curte intetioara a cladirii unde isi desfasoara activitatea, in timp ce-si transfera sarcinile de munca catre colaboratori.
    Din ce am vazut eu, nici un salariu nu este prea mic ptr acesti oameni.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

OMV, între ipocrizia Austriei și poluarea din România

joi nov. 23 , 2023
România nu este în spațiul Schengen pentru că Austria s-a opus. Asta are efecte directe asupra economiei românești și a mediului. În fiecare an, camioanele care așteaptă și 24 de ore la frontiere României generează 46.000 de tone de dioxid de carbon, spunea, recent, un europarlamentar liberal, Rareș Bogdan. În […]

V-ar putea interesa și: