Municipiul Constanța, oraș aflat de facto în faliment, se află pe primul loc în România, cu excepția Bucureștiului, în clasamentul banilor cheltuiți pentru închirierea beculețelor de Crăciun, arată o analiză publicată de Hotnews. Asta deși, în primul an de mandat, primarul Vergil Chițac, PNL, spunea: „Refuz să cheltuim în continuare sume importante de bani pentru luminițele de sărbători. Mai puține beculețe, mai mult respect pentru adevăratele priorități!”
Cel mai mult pentru luminițele de Crăciun – aproximativ 5,3 milioane lei – plătește în acest an Primăria Capitalei. Separat, mai plătesc și sectoarele pentru împodobirea parcurilor sau a unor bulevarde. Pe locul al doilea se află Primăria Constanța, cu 3,4 milioane lei, urmată de Cluj-Napoca, cu 1,2 milioane lei, însă Primăria a cumpărat luminițele și le va folosi și în anii următori.
Iași
Primăria Iași plătește anul acesta pentru iluminatul de Crăciun circa 400.000 lei, a declarat pentru HotNews.ro primarul Mihai Chirica. Este un contract subsecvent încheiat în baza unui acord-cadru pe 4 ani, încheiat în 2019 cu firma Flash Lighting Services SA.
Cluj
Primăria Cluj-Napoca a plătit anul acesta circa 1,2 milioane lei pentru a cumpăra mai multe luminițe de Crăciun care vor fi montate de compania de termoficare, a explicat viceprimarul Dan Tarcea pentru hotnews.ro. Acesta spune că aceste decorațiuni vor fi folosite în următorii 5 ani.
Constanța
Orașul Constanța plătește circa 3,4 milioane lei pentru închirierea și montarea/demontarea luminițelor de Crăciun. Pe 12 octombrie au fost încheiate 3 contracte cu 3 firme:
- Iluminat festiv al străzilor din municipiul Constanța – 2.053.853 lei cu firmele RC ENERGO INSTALL și LUXTEN LIGHTING COMPANY
- Iluminat festiv în zona Peninsulară Piața Ovidiu Constanța – 344.697 lei cu firmele RC ENERGO INSTALL și LUXTEN LIGHTING COMPANY
- Iluminat festiv în Parcuri din municipiul Constanța -965.796 lei cu firmele RC ENERGO INSTALL și LUXTEN LIGHTING COMPANY
Sumele nu includ TVA.
Oradea
Orașul Oradea, prin Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, plătește pentru închirierea decorațiunilor, montarea, demontarea și mentenanța acestora circa 1,1 milioane lei firmelor SC MK Lighting SRL și MK ILLUMINATION. Contractul a fost atribuit pe 20 septembrie 2023.
Craiova
Nu știm cât costă luminițele de Crăciun puse la Craiova deoarece acestea se pun în baza contractului de delegare de gestiune pentru iluminatul public din 2015, contract încheiat cu firma Flash Lighting Services. Anul acesta, în luna mai, prețurile din contract au fost majorate, inclusiv pentru iluminatul festiv, dar nu știm exact cât s-a plătit anul acesta pentru iluminatul festiv, cifra nefiind dată până acum de Primărie. Am cerut această informație primarului Lia Olguța Vasilescu, dar nu am primit un răspuns.
Timișoara
Costurile cu achiziția decorațiunilor noi, verificarea/ repararea celor vechi și montarea/ demontarea ornamentelor se ridică la 930.000 lei fără TVA, a anunțat recent primarul orașului, a informat recent Primăria Timișoara. Banii ajung la firma MK ILLUMINATION, prin 5 contracte date prin achiziție directă de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA – CASA DE CULTURA A MUNICIPIULUI.
Citiți mia mult AICI.
Și în anii trecuți, Constanța a fost campioană în acest clasament.
Recomandări: