Sucursala Regională CFR Constanța a lansat proiectul „Biblioteca din Gară”. Călătorii care ajung în Gara CF Constanța sunt invitați să își aleagă o carte din sutele de volume din diferite genuri literare. Biblioteca este amplasată în zona caselor de bilete, la ieșirea spre peronul 1.
„Biblioteca din Gară” a fost inaugurată astăzi, 8 decembrie 2023, iar cărțile au fost donate de către angajații CFR Infrastructură Constanța.
„Este o bibliotecă publică, din care călătorii pot împrumuta o carte care să îi însoțească până la destinație, dar, în care pot să și lase volumele pe care le-au citit, astfel încât să se bucure de ele și alți oameni. Pentru mulți dintre noi, trenul este un loc potrivit pentru lectură, iar faptul că putem călători într-o anumită direcție, iar volumul pe care îl citim ne poartă într-o altă lume, ne oferă un sentiment foarte plăcut, iar distanțele parcurse pot părea chiar mai scurte.”, a declarat Dorin Maer, director SRCF Constanța.
În Biblioteca din Gara Constanța, cei interesați pot găsi atât romane de dragoste sau polițiste, cât și literatură clasică, istorică, de artă sau pentru copii, cărți care le oferă o experiență de lectură captivantă și povești interesante.
De asemenea, călătorii străini pot găsi volume în limbile engleză și franceză.
O inițiativa lăudabilă. Sper să dureze. Am sentimentul că aceste cărți vor rămâne pe canapelele din compartimente și cineva va trebui sa le strângă și să le puna din nou în rafturile bibliotecei din gară. Cărțile polițiste, gen Enigma, de vreo 200 de pagini, pot fi terminate pe o rută CFR mai lungă (Constanța-Sinaia). Am vazut în poza articolului și cărti groase, f.bune, pe care nu le poți termina în tren și care necesită (și merită) să fie luate acasa. Hmmm…. Numai eu din toată România aș face așa ceva!