„Poveste de Crăciun” – rockolinde cu Adrian Naidin Band și Ionuț Micu „John”

Adrian Naidin Band vă invită luni, 18 decembrie, la spectacolul „Poveste de Crăciun”, susținut în Casa de Cultură din Constanța.

Spectacol va conține melodiile sale cele mai cunoscute dar si colinde noi, culese de artist de la rapsozi populari si rearanjate in stil jazz sau rock, dar si tradițional.

Îi vor fi alături pe scenă membrii bandului său, prieteni dragi, constănțeanul Ionuț Micu „John”, unul dintre cei mai buni toboșari pe care îi are țara noastră, Geani Amarandei, un contrabasist experimentat, alături de Naidin incă de la prima formulă a bandului și, nu în ultimul rând, Ștefan Orfescu, chitarist și vocalist carismatic.

Toți membrii bandului au colaborat cu unii dintre cei mai buni artiști din România sau din străinătate. Amintim aici numai Phoenix, unde a cântat John.

În programul celor 90 de minute de concert, artiștii vor interpreta colinde și melodii ce vor crea o atmosferă superbă de Crăciun, o sărbătoare a sufletului ce vă va transpune într-o lume feerică.

Spectacolul va cuprinde melodii de pe “Colindul Florii Soarelui”, un album ale cărui melodii au fost compuse de Adrian Naidin intr-un stil arhaic cu influențe rock.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Stațiunea Mamaia își caută identitatea. Creativii sunt invitați să transmită propunerile pentru prima etapă a concursului național de soluții

lun dec. 11 , 2023
Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, cu sprijinul Asociaţiei Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) și Brandelier.bizau anunțat în urmă cu câteva zile demararea concursului național de soluții creative de branding, care să aducă un plus de coerență și atractivitate în prezentarea identității stațiunii Mamaia. Etapa înscrierilor începe astăzi prin […]

V-ar putea interesa și: