Încă două persoane au murit din cauza rujeolei

rujeola

Alte două persoane au murit din cauza rujeolei, în România. Este vorba despre un bebeluş de şapte luni din judeţul Braşov, care nu putea fi încă vaccinat, şi de un adult de 35 de ani, din Bucureşti, care nu era vaccinat, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit celui mai recent raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, publicat miercuri, în perioada 1 ianuarie – 24 decembrie, în România au fost notificate 2.735 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 3 decese.

Primul deces din cauza rujeolei este cel al unui copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) din judeţul Braşov, contact cu fratele în vârstă de 3 ani, nevaccinat antirujeolic. Al doilea deces din cauza rujeolei s-a înregistrat la un copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) dintr-o comunitate cu acoperire vaccinală suboptimală din judeţul Braşov, unde au fost raportate 27 cazuri confirmate cu rujeolă, iar al treilea deces este al unui adult în vârstă de 35 ani, nevaccinat antirujeolic, din Bucureşti. Acesta avea comorbidităţi – mielom multiplu.

Cele 2.735 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în 34 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, cele mai multe fiind în judeţele Mureş (748) şi Braşov (657), precum şi în Bucureşti (352).

În perioada 6 – 24.12.2023, conform datelor extrase din RENV, au fost vaccinaţi în total, cu ROR, 23.475 de copii, din care 4.191 de copii cu vârste între 9 şi 11 luni.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Întreruperi de curent programate în județul Constanța pentru vineri, 29 decembrie 2023

mie dec. 27 , 2023
Rețele Electrice Dobrogea, membră a grupului PPC și cunoscută anterior sub denumirea de E-Distribuție Dobrogea, anunță o serie de întreruperi programate ale furnizării energiei electrice pentru ziua de vineri, 29 decembrie 2023. Măsurile vin ca parte a unui efort continuu de optimizare a rețelei de distribuție și pentru a asigura […]

V-ar putea interesa și: