Horia Constantinescu, președintele ANPC, a transmis, azi, un mesaj referitor la tragedia de la Ferma Dacilor. Acesta afirmase, în trecut, că este prieten cu patronul și că ne recomandă să îi fim clienți.
Iată ce spune astăzi:
„Deja sunt aproape doi ani de cand vin la birou la aceleasi ore.
Faceam un calcul si inseamna peste 100 de zile de lucru suplimentare.
Dar de ce ar conta?
Ma uitam peste cifrele finalului de an si valorile au crescut substantial. Unele s-au dublat, altele au crescut chiar de cateva ori!
Dar de ce ar conta?
Actiunile ANPC au vizat de la marile retele comerciale, la operatori economici de anvergura si vor continua in aceeasi maniera.
Dar de ce ar conta?
Am citit de zeci de ori mesajul pe care l-am dat legat de produsele romanesti de la Ferma Dacilor.
Nu scriu nimic altceva decat despre punerea Romaniei in farfurie.
Nu din cauza acestui mesaj s-a inghesuit lumea acolo! O faceau de peste 10 ani! Nu datorita acestui mesaj cei de la ISU au scapat din vedere intreaga situatie. Nu pentru ca am distribuit eu poze cu produsele fermei inclusiv cei de acolo s-au expus pericolelor si astazi unei adevarate nenorociri.
Zeci, sute, mii de oameni au trecut pragul acestei locatii.
Inclusiv eu, inainte sa ajung presedintele ANPC, am mâncat si am locuit acolo cu familia, fara a ne gandi macar ca exista un pericol, fiind inconjurati de familia celor de acolo.
Astazi, fiul meu isi plange un prieten, iar alte familii isi ingroapa rudele.
DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA!
Este cutremurator!
Eu nu am mancat nici gratis nici nu am avut alte avantaje!
Am platit si am dovada inclusiv a ultimei plati din 21.10!
Nu mai incercati sa-mi transferati o vina inexistenta!
Nu am sters mesajul de pe pagina mea! Sunt un om vertical si asumat, spre deosebire de ipocritii care vor sa profite de aceasta situatie pentru a scapa de mine, incurcandu-le fie interesele meschine de grup, fie pe cele politice.
Nu exista nici macar o umbra asupra activitatii mele!
Asa sa ma judece Dumnezeu!
Sa aveti o zi buna!”