Guvernul a decis vineri să înghețe pentru încă trei luni prețurile RCA la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, care pot fi ajustate cu maximum 6,8%. Proiectul inițial de act normativ prevedea o plafonare cu încă șase luni.
Actul normativ a fost adoptat în ședința de vineri a Guvernului și permite extinderea plafonării prețurilor polițelor RCA cu încă 3 luni, adică de la 1 ianuarie și până în martie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
„Plafonarea RCA-ului se va menţine cât va fi nevoie pentru reglementarea pieţei, dar în etape de câte 3 luni. Deocamdată, suntem de la 1 ianuarie până în martie inclusiv şi dacă necesitatea va exista, ea va fi extinsă”, a spus Constantin.
Pe fondul falimentului Euroins, Guvernul a decis în 5 aprilie plafonarea prețurilor RCA la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023. Măsura luată inițial pentru 6 luni, până pe 10 octombrie, a fost prelungită ulterior pana la 31 decembrie 2023, dar estimările sunt că dezechilibrul din piața RCA va continua și în primele luni din 2024.
„Întrucât în luna decembrie 2023 au încetat de drept un număr de aproximativ 900.000 de contracte RCA, fapt ce a determinat o presiune asupra pieței de asigurări RCA, mecanismul de cerere și ofertă a fost afectat și se estimează că această situație de criză, dezechilibru între cerere și ofertă și disfuncționalitate a pieței vor persista și se vor manifesta inerțial și ulterior datei de 1 ianuarie 2024 în condițiile în care doar 6 societăți autorizate în România şi două sucursale înfiinţate în baza dreptului de stabilire desfăşoară în prezent activitate de asigurare RCA, iar datele arată că numai în primele 6 luni din anul 2024 circa 50% (aproximativ 3,5 milioane) din contractele RCA în vigoare își vor înceta valabilitatea. Această situație este generată de faptul că asigurătorii RCA au fost nevoiți în această perioadă să preia în asigurare un număr mai mare de asigurați decât în mod normal într-un an obișnuit în care nu se manifestă situația descrisă anterior, astfel încât se estimează că va exista în continuare o situație de dezechilibru între cerere și ofertă la nivel de piață. (…) O astfel de situație are potențialul de a genera consecințe negative, în sensul unei presiuni suplimentare asupra prețurilor după data de 1 ianuarie 2024”, a argumentat Guvernul.
Asigurătorii și brokerii au cerut Guvernului să nu continue plafonarea prețurilor RCA și în 2024: Va crește riscul ieșirii altor jucători din piață