Lucrările de reabilitare a bulevardelor din Constanța au dus la creșterea peste normal a poluării. Amenzi de 140.000 lei

În perioada 13-14 februarie 2024, Garda de Mediu Constanta a efectuat control planificat tematic la Primăria Municipiului Constanța pentru analizarea masurilor din Planul de calitate a aerului.

Conform Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, Municipiul Constanța este încadrat în regimul de gestionare I pentru dioxid de azot și oxizi de azot (NO2/NOx). Măsurile pentru reducerea poluarii cu dioxid de azot și oxizi de azot în Municipiul Constanța fac parte integrantă din Planul de Calitate a Aerului, cu perioada de implementare 2021-2025.

Potrivit studiului de calitate a aerului care a stat la baza întocmirii planului, ponderea emisiilor de NOx în Municipiul Constanta este reprezentată astfel:

  • 77,78% din surse mobile (rutiere, feroviare, navale), din care 88,94% rutier
  • 17,96% surse staționare (coșuri de fum), din care 88,48% producerea de energie electrică și termică
  • 4,26% surse de suprafață (nedirijate), încălzirea rezidențială reprezentând 99,64%.

Responsabilitatea privind calitatea aerului în Municipiul Constanța revine Primăriei Municipiului Constanța.

Concluziile controlului:

  • Având în vedere datele de monitorizare a emisiilor înregistrate la cele trei statii automate de monitorizare din municipiul Constanța, puse la dispoziție de Agenția pentru Protecția Mediului Constanta, emisiile de dioxid de azot s-au redus în anul 2023 comparativ cu valorile înregistrate în anul 2022, iar valorile medii anuale pentru indicatorul oxizi de azot au fost in scădere in perioada 2021-2023.
  • Măsurile realizate pana la sfârșitul anului 2023 au avut un efect pozitiv în ceea ce privește scăderea nivelului de poluanți NO2/NOx.
  • La stația CT1 din zona Casei de Cultura s-au înregistrat depășiri ale valorii medii zilnice la indicatorul PM10- pulberi în suspensie, in prima parte a anului 2023.
  • Cauza principala a valorilor ridicate înregistrate de statia de monitorizare CT1 a fost dispersia poluantilor in mediu pe perioada lucrărilor de sistematizare a arterelor rutiere din zona Casei de Cultura, realizate pentru Primaria Constanta.
  • In perioada mai-iulie 2023, Garda de Mediu Constanta a efectuat 5 controale in zona lucrărilor, fiind aplicate 5 sancțiuni in valoare totala de 140.000 lei. Urmare a verificărilor efectuate si a masurilor stabilite, începând cu luna august 2023, valorile medii zilnice au scăzut semnificativ, pana la încadrarea in parametrii.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

6 comentarii la “Lucrările de reabilitare a bulevardelor din Constanța au dus la creșterea peste normal a poluării. Amenzi de 140.000 lei

  1. Asa si..si-a dat demisia cineva? A raspuns cineva? Doar no icare am inghitit acel praf si pulbere in suspensie..lise rupe de locuitori…lui Chi Tac ii pasa doar de salariul si smenurile sale.

  2. Numai dungile continui de pe Lăpușneanu cresc enorm emisiile pentru ca ocolim kilometri sa ajungem acasă. Asa gândește distrugătorul Constanței și pupincuriștii de lângă el.

  3. Uneori mă gândesc dacă orasul este administrat de oameni sau de AI. Sper sa nu ajungem cu toții internați la Pneumologie .

  4. nenorocit strazile cu sensurile unice! Au facut parcari platite si pe stanga si pe dreapta, ca la un incendiu nu mai pot ajunge pompierii. Totul pentru a colecta bani si bani.
    A ajuns constanteanul sa.plateasca si daca sta in fata casei.
    Le trebuie bani pentru stalpisori din metru in metru, pentru statii bus de 17000 de euro sau cosuri hidoase de gunoi de 800 euro.
    DNA, este ila AVC, ajutorrr Codrutaaaa!

  5. Acum v-ati trezit ? Pai in 3 ani de zile am inghitit atata praf cat sa murim cu 10 ani mai devreme ! Ca sa nu mai discutam de explozia bolilot de plamani…

  6. Acum pentru binele vostru hoții PSD+PNL au făcut o coaliție să vă fie mai bine vouă,tărlani cu ștampila care nu știți ce să faceți cu ea….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se construiesc 36 de noduri rutiere noi pe autostrăzile din România, dintre care patru pe A2 Constanța - București

mie feb. 21 , 2024
Pe rețeaua autostrăzilor din România vor fi construite 36 noi noduri rutiere, care vor contribui la creșterea capacității de trafic și îmbunătățirea conectivității la nivel de rețea de infrastructură rutieră națională. Astfel: A fost publicată în SEAP documentația de atribuire pentru realizarea a încă 3 noi noduri rutiere pe trei […]

V-ar putea interesa și: