Poveștile femeilor care au făcut carieră la CFR

Cu ocazia zile de 8 Martie, SRCF Constanța a prezentat activitatea de câteva decenii a trei dintre doamnele care lucrează de o viață în cadrul instituției și au reușit să își construiască o carieră în domeniul feroviar.

Roxana Voicu, șef Serviciu S.O.T.N., lucrează în cadrul CFR Constanța de la de 23 de ani se apropie de vârsta pensionării. Dânsa lucrează de aproape 41 de ani la CFR și spune că a avut norocul să practice o meserie care îi place foarte mult.

După ce am terminat facultatea am primit repartiție guvernamentală pentru Stația Medgidia. Am făcut toate stagiile: casier, impiegat, operator, apoi am dat examenul de șef de stație, iar din 1983 până în 1990 am fost inginer în Stația Constanța Mărfuri.

După această perioadă am fost inginer în cadrul Diviziei Mișcare și, încet-încet, am răspuns de diferite activități și am devenit șef de birou, ulterior fiind numită șef de serviciu, funcție pe care o ocup cam de 20 de ani.

Apreciez că SRCF este o instituție în care femeile sunt apreciate și promovate, iar eu nu m-am simțit niciodată dată la o parte.

Am ales domeniul feroviar, deoarece, atât bunicii, cât și frații mamei au fost CFR-iști și, deși  nu m-au influențat direct, mi-au povestit despre diferitele lor activități și mi s-au părut interesante.

Doamnelor și domnișoarelor le transmit să aibă încredere în ele, să nu se dea bătute niciodată, să se considere cel puțin egale cu bărbații, pentru că sunt în stare să facă orice, dacă vor”, a afirmat Roxana Voicu, șef Serviciu S.O.T.N. la CFR Infrastructură Constanța.

Gabriela Straton lucrează de 31 de ani la CFR și este, de aproape 18 ani, șef Stație C.F. Constanța.

„Am terminat facultatea în 1992 și m-am angajat la CFR în 1993, când aveam 24 de ani. Am fost mai întâi inginer la Stația Năvodari, la Capu Midia, în cadrul Diviziei Trafic și, din 2002 am fost șef de stație, întâi la Port Ana, apoi la Mol 5 și, ulterior, la Constanța.

În 2006, când am venit șef de stație la Constanța, gara era în șantier și se transforma din vechea clădire, în ceea ce vedem acum. În plus, se lucra la Coridor, iar trenurile nu făceau ca acum 2 ore cât face un Intercity, ci ajungeau de la București la Constanța în 5-6 ore, astfel că trecerea la noua gară și la noua instalație a fost o provocare, dar o schimbare în bine.

Cu ocazia Zilei Femeii, le transmit doamnelor multă sănătate și să fie fericite, să își găsească fericirea în ce doresc să facă ele cu plăcere” – Gabriela Straton, șef Stație CFR Constanța.

Niculina Gornea lucrează la CFR Constanța, de când avea vârsta de 19 ani, după terminarea liceului. A început ca acar și, pentru că i-au plăcut matematica, perfecțiunea pe care o presupune meseria de CFR-ist și armata, a rămas timp de 35 de ani, într-un domeniu în care a debutat într-o vară, din curiozitate.

CFR-ul este considerat a doua armată a țării, lucru care îmi place foarte mult. Am avut o colegă ai cărei părinți lucrau la CFR, care m-a întrebat dacă nu vreau să fac școală în domeniul feroviar. Imediat după liceu am făcut o școală de acari, iar repartiția a fost pe Secția de Circulație Tulcea, unde sunt niște gări foarte frumoase, chiar dacă nu sunt monumente istorice.

În general, în anii aceia, CFR-ul nu avea stațiile electrificate, iar seara duceai felinarul și îl aprindeai pentru semnale, pentru că semnalele mecanice aveau felinare, iar dimineața le stingeam și le aduceam la cabină.

Ulterior, am făcut școala de Telex, la București și am ajuns apoi în Stația Constanța Mărfuri, unde am lucrat la Siguranța Circulației, apoi, am făcut și facultatea și am progresat mai mult, iar acum sunt economist la Divizia Tehnică și lucrez la birou.

Cu ocazia Zilei Femeii, le transmit doamnelor să fie mândre că sunt în această societate, să fie fericite că lucrează într-o instituție în care putem să ne perfecționăm și, desigur, multă sănătate” – Niculina Gornea economist la Divizia Tehnică SRCF Constanța.

„Din fericire, încă din secolul XX, femeile au protestat pentru a avea drepturi egale cu bărbații, pentru condiții mai bune de muncă, salarii mai mari și dreptul la vot. Cele peste 650 de doamne și domnișoare angajate în cadrul SRCF Constanța, care astăzi sărbătoresc Ziua Internațională a Femeii, se bucură de faptul că nu mai există discriminări și că sunt promovate în funcție de activitatea desfășurată.  Cu ocazia Zilei de 8 Martie, le urez doamnelor o primăvară minunată, cu multe flori, zâmbete și bucurii! La mulți ani!” – Dorin Maer, director CFR Infrastructură Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

„Războiul din Ucraina va mai dura mulți ani”

vin mart. 8 , 2024
Dorin Popescu, președinte Asociația Casa Mării Negre, a fost invitatul jurnalistului Cristian Hagi la Tomis TV, în emisiunea „Punctul pe i”, difuzată pe 8 martie. Vă invităm să o urmăriți pentru a afla despre cei peste doi ani de război din Ucraina, situația din Republica Moldova, alegerile din NATO si […]

V-ar putea interesa și: