Primăria Constanța anunță o parcare nouă și un spațiu verde în cartierul Tomis Nord

Un nou spațiu urban este în curs de amenajare în cartierul Tomis Nord, a anunțat Primăria Constanța pe 11 martie.

Proiect de revitalizare urbană vizează zona terenurilor de tenis din cartierul Tomis Nord, delimitată de aleea Capidava, aleea Argeș și strada Suceava, pe o suprafață de aproximativ 7.000 mp. Conceptul de amenajare presupune crearea a două zone, una dedicată parcării mașinilor iar cealaltă dedicată spațiilor verzi.

Lucrările au început pe aleea Argeș, unde au loc lucrări de reconfigurare a trotuarelor și a locurilor de parcare. Noua amenajare va răspunde nevoilor comunității. Spațiul existent este folosit inadecvat și se află într-o stare de degradare: carosabilul este deteriorat, se pot observa acumulări de apă din cauza denivelărilor și a lipsei de receptori de colectare. Majoritatea zonei este acaparată de mașinile parcate spontan. Mai mult, nu există mobilier urban de tip bănci, coșuri de gunoi care să deservească locuitorii din zonă.

„Prin această investiție se urmărește eficientizarea spațiului urban. Obiectivul proiectului este să redea locuitorilor mai multe spații publice. Lucrările vor consta în reabilitarea carosabilului existent pe o suprafață de aproximativ 1640 mp, creșterea spațiului pietonal cu aproximativ 845 mp, amenajarea unei parcări, amenajarea unei grădini publice de aproximativ 1300 mp echipată cu mobilier urban și stâlpi de iluminat, creșterea spațiului verde cu aproximativ 1700 mp și întreținerea acestuia prin sisteme de irigații, plantări de arbori, amenajarea unui loc de joacă împrejmuit, echipat cu elemente și ansambluri cu diverse tematici pentru copii.”, a transmis sursa citată.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

A tâlhărit un minor pe strada Dezrobirii din Constanța

lun mart. 11 , 2024
La data de 10 martie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 20 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie […]

V-ar putea interesa și: