Un accident rutier grav s-a produs în Techirghiol în această după-amiază, între un autoturism si un microbuz.
ISU Constanța a anunțat că a fost activat planul roșu de intervenție începând cu ora 12.04.
„15 copii sunt in evaluare medicală la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU.
„O singură victimă a fost transportată la spital, conștientă.”, au mai spus aceștia. Este vorba despre un copil.
Alte trei persoane au avut nevoie de îngrijire, dar nu au ajuns la spital.
La accident au ajuns două echipaje SMURD, o ambulanță, o mașină de stingere și o autospecială pentru transport victime multiple.
COMPLETARE 1. Spre spital au plecat și doi adulți care se aflau în microbuz.
COMPLETARE 2. „Până la acest moment avem 5 victime care vor fi transportate la spital: 4 minori și un adult.”, a transmis ISU la ora 12.44.
COMPLETARE 3, ora 12.57. „In microbuz se aflau 16 persoane, dintre care 5 minori. Au fost evaluate medical 8 victime, astfel: 3 au fost monitorizate la fata locului (2 adulti si 1 minor) – nu necesita transport la spital, iar alte 5 (1 adult si 4 minori) au fost transportate la spital cu diverse traumatisme. Toate cele 5 vcitime sunt constiente, cooperante.”, a transmis ISU.
Cele cinci victime sunt fete de 15 ani.
COMPLETARE 4, ora 14.10. „Apel 112 primit de la Sanatoriul Balnear Techirghiol pentru a prelua 4 persoane, de sex feminin, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, victime ale accidentului rutier, care au plecat de la fata locului înainte de a sosi echipajele. Cele 4 victime sunt conștiente, cooperante, solicita transportul la spital.”, a anunțat ISU.