Începând din noaptea de 30 spre 31 martie, în contextul aderării României la spațiul Schengen, este operațional un nou sistem de verificare a documentelor de identitate.
Este vorba despre aplicația eDAC, folosită în prezent de toate structurile Ministerului Afacerilor Interne (poliție, jandarmerie, poliția de frontieră, imigrări).
Noua aplicație este folosită pe telefoane mobile și tablete, în activitățile curente, în punctele de acces din instituții, la ghișeele destinate publicului și permite stabilirea identității persoanei și verificarea eventualelor mențiuni cu privire la aceasta.
Astfel, aplicația scanează documentul de identitate al persoanei (carte de identitate sau pașaport), interoghează bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne și emite alerte în cazul identificării persoanelor urmărite, dispărute, față de care s-au dispus măsuri preventive, în cazul depistării unui autovehicul sustras, precum și în alte situații.
În urma acestor alerte, polițiștii aplică imediat măsurile legale.
În cazul în care persoana nu are asupra sa un act de identitate, datele personale ale acesteia pot fi introduse manual, în vederea identificării.
Patrulele de poliție și polițiștii care își desfășoară activitatea în punctele de control acces în sediile de poliție și la ghișee au la dispoziție un dispozitiv de pe care accesează aplicația eDAC.
În acest mod, polițiștii pot realiza mult mai rapid verificările care până acum erau efectuate prin intermediul dispeceratelor sau al stațiilor de emisie recepție.
De asemenea, prin intermediul aplicației eDac pot fi verificate și autovehicule sau anumite bunuri.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în cadrul activităților desfășurate în județul Constanța, polițiștii au legitimat, prin intermediul acestei aplicații, aproximativ 600 de persoane.