Un accident rutier grav a avut loc pe Drumul Național 2A, între localitățile Mihail Kogălniceanu și Ovidiu (la intersecție cu Nazarcea). Un pieton a fost lovit mortal de un autoturism în circulație. Incidentul a necesitat intervenția rapidă a autorităților.
Detasamentul de pompieri Palas a răspuns la apel cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), în timp ce echipajele de la SMURD și SAJ au fost, de asemenea, mobilizate pentru a acorda primele îngrijiri. Din păcate, pietonul implicat în accident a fost declarat decedat la locul faptei.
Autoritățile sunt în proces de investigare a circumstanțelor care au dus la acest tragic incident.
Se recomandă șoferilor să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile autorităților aflate la fața locului.
COMPLETARE. Iată ce spune poliția despre accident:
„La data de 28 aprilie a.c, în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N 2A, la intrarea în comuna Mihail Kogălniceanu, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat ar fi condus un autoturism și ar fi accidentat un pieton, care ar fi traversat drumul național prin loc nepermis.
În urma accidentului rutier, acesta a decedat.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.
Traficul în zonă se desfășoară alternativ, pe o singură bandă de circulație.”