Marcel Ciolacu despre Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța: este un om corect, onest și determinat

Marcel Ciolacu și Horia Constantinescu

Sâmbătă, 11 mai, a avut loc evenimentul de lansare a candidaturilor PSD pentru Primăria Constanța, Consiliul Județean Constanța și Consiliul Local Municipal. La eveniment a participat și Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat.

„Avem alături de noi invitați de seamă, domnul președinte Ciolacu, domnul Tudose, la acest eveniment important. Suntem gata să ne luăm revanșa, să punem în funcțiile importante oamenii social-democrați, pentru binele județului Constanța, pentru cetățenii județului. Suntem oameni care am construit, am implementat cu succes proiecte prin fonduri europene. Suntem gata să construim pentru copii și tinerii din județul Constanța, agricultori, să dăm o nouă față județului. Vrem ca toată lumea să aibă acces la sănătate”, a spus Felix Stroe, președintele PSD Constanța, în deschiderea evenimentului, în fața unei săli pline (la Centrul Jean Constantin).

Marcel Ciolacu l-a descris pe Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, drept „un om dificil”, dar corect, onest și determinat. „Horia Constantinescu, un om dificil, ca să spun într-un cuvânt. Un om cu care nu poţi să ai chimie decât după ce îl cunoști. Nu e atât de dificil cum e Mihai Tudose. Se poate și mai rău. Este, în schimb, un om determinat, un om onest, un om corect. Un om care s-a implicat pentru protecția consumatorilor, de fapt pentru protecția românilor. Și mie mi-a arătat determinarea pentru a se implica pentru protecția constănțenilor. S-a luptat cu companii care au bugete pentru publicitate cât bugetul municipiului Constanța. Nu a avut nicio reținere și nu a pus imaginea lui personală înaintea protejării românilor. Acest lucru, să fim corecți, nu e la îndemâna oricărei persoane”, a transmis Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu a criticat conducerea Primăriei Constanța, cu Vergil Chițac în frunte, susținând că performanța administrativă, investițiile și accesarea de fonduri europene „lipsesc cu desăvârșire în municipiu”. „Niciodată administrația locală sau președintele consiliului județean nu m-au sunat nici pe mine, nici pe domnul Grindeanu să afle sau să aibă curiozitatea care este planul Guvernului României pentru zonă și portul Constanța”, a spus Ciolacu.

El a subliniat că la Constanța este nevoie de un parc logistic pentru susținerea portului și a criticat lipsa de implicare a administrației locale. „Categoric e nevoie de un parc logistic de susținere a portului Constanța. Acest lucru nu îl face Guvernul României. Dacă este nevoie vom interveni și în acest mod. Aici trebuia ca partenerul să fie autoritatea locală. De aceea, eu consider că, în acest moment, campania electorală este despre performanța administrativă, este despre fondurile europene și despre investiții. Cu regret vă spun, toate acestea pe care le-am enumerat, atât performanța administrativă, cât și investițiile, cât și accesarea de fonduri europene, în Constanța lipsesc cu desăvârșire. Nu există o implicare la nivelul vitezei și dinamicii în care se dezvoltă societatea în acest moment”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Președintele PSD a remarcat și faptul că în municipiul Constanța nu s-au făcut lucruri benefice pentru comunitate. „În Constanța nu s-a construit nici măcar o creșă, în ultimii patru ani. Anul acesta avem cea mai mare creștere demografică. Despre ce vorbim? Nu există municipiu reședință de județ din țară unde să nu se fi construit o creșă. Iar într-un oraș de anvergura Constanței, nu s-a construit nici măcar o creșă. Constănțenii trebuie să facă diferența.”, a declarat premierul României.

Referindu-se la Constanța, care era considerată „perla litoralului”, Marcel Ciolacu a atenționat că românii vor alege să meargă în alte părți dacă se va continua așa cum procedează actuala administrație publică locală. „Constanța era perla litoralului. Fiecare român visa, pe vremuri, să ajungă la Constanța, pe litoral, în parcul de distracții. În ultimii ani, românii au ales să cheltuiască miliarde de euro în alte destinații turistice, decât să vină în orașul cel mai important de la Marea Neagră, Constanța. Dacă vom continua în această direcție, și obișnuința românilor va fi să meargă în alte părți, unde au la dispoziție servicii mai bune, unde este un trafic mai bun, locuri și parcuri de distracții”, a mai spus Marcel Ciolacu.

„Guvernul României are, la ora actuală, cele mai multe investiții în Portul Constanța. Am fost în Portul Constanța împreună cu ministrul Sorin Grindeanu, de 4-5 ori și vom ajunge, iar săptămâna viitoare, vom ajunge iar. Am deblocat fonduri de aproape 500 de milioane de euro din bugetul Guvernului României și din fonduri europene, pentru că am intrat într-o dinamică foarte mare de dezvoltare. Niciodată nu am fost căutat de primarul Municipiului Constanța. Niciodată administrația locală nu m-a sunat pe mine sau pe Sorin Grindeanu, pentru a ne întreba care este planul Guvernului de dezvoltare a zonei și Portului Constanței. Nu poți să ai o viziune, un plan integrat tu, Guvernul României, fără autoritățile locale. Dacă este nevoie vom interveni și în acest mod. Aici trebuia partenerul să fie autoritatea locală”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

„Le mulțumesc tuturor celor implicați și celor care au încredere în mine. Știu ce se întâmplă în Constanța. Eu am lucrat un an în Primăria Constanța, dar s-a dorit eliminarea mea. Orașul meu are nevoie de parcuri, locuri de joacă, infrastructură. Orașul acesta nu trebuie să aibă culoarea politică a vreunei formațiuni, toți trebuie să ne mobilizăm pentru a dezvolta acest oraș. Sunt convins că știți că am puterea necesară de a avea alături de mine și operatori economici. Trebuie să ne implicăm în turism”, a declarat Horia Constantinescu.

Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Constanța

Executat de Hagi Press SRL – portal www.ct100.ro

CMF: 21240002


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Strategii politice: războiul nevăzut pentru putere și influență în Constanța

sâm mai 11 , 2024
În după-amiază aceasta are loc lansarea candidaților PSD la alegerile locale. Vine și premierul Marcel Ciolacu. E campanie electorală, informațiile care apar în presă trebuie să fie plătite și marcate ca atare. Asta spune legea. PSD n-a reușit să încheie până acum contracte cu mass media. Sau n-a vrut. Lucru […]

V-ar putea interesa și: