Ce s-a ales de prima mini-pădure urbană din Constanța

Ieri, Primăria Constanța a organizat un concert din cadrul Zilelor Constanței în cartierul Inel 2. Fix în locul unde, pe 1 aprilie 2023, anunța că a plantat prima mini-pădure urbană comunitară din Constanța.

Aceasta are la bază metoda Miyawaki, recunoscută în 2006 cu Premiul Blue Planet, echivalentul unui Premiu Nobel pentru ecologie, se lăuda instituția condusă de liberalul Vergil Chițac.  

Ceea ce trebuia să fie o pădure urbană este un simplu spațiu care arată dezolant, care nu mai are, pe alocuri, nici iarbă.

Primăria a permis ca pe acel spațiu verde să intre un autobuz supraetajat, care a ținut loc de scenă. Pe spațiul așa-zis verde a pătruns și un SUV care a tractat generatorul necesar evenimentului.

Primăria anunța pe 1 aprilie 2023 că a fost plantată prima pădure mini-urbană, în zona Marvimex – Inel 2, în cadrul programului strategic de regenerare urbană „Natura Urbană – Oxigen pentru Constanța” dezvoltat de Primăria Constanța și Asociația Act for Tomorrow.  Acțiunea face parte din programul „România plantează pentru mâine”, cea mai mare inițiativă privată de plantare din România, inițiată de OMV Petrom.  

„Noua mini-pădure plantată în Constanța numără aproximativ 3.000 de arbori și arbuști plantați pe o suprafață de 2.000 m2, fiind alcătuită dintr-un mixt de 14 specii. Spațiul este prevăzut cu alei si două zone de relaxare. Pădurea are la bază metoda Miyawaki, recunoscută în 2006 cu Premiul Blue Planet, echivalentul unui Premiu Nobel pentru ecologie.”, spunea atunci primăria.  

În cadrul evenimentului de plantare au participat primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, precum și 190 de voluntari – locuitori ai cartierului, angajați OMV Petrom și reprezentanți ai instituțiilor din Constanța (Comisariatul Gărzii de Mediu, Agenția de Protecție a Mediului).  

Primăria a anunțat că unicitatea proiectului constă în faptul că va continua dincolo de evenimentul propriu-zis de plantare, vizând implicarea directă a comunității în îngrijirea micro-pădurii și în dezvoltarea armonioasă a acestui spațiu, pe termen mediu și lung, astfel încât să răspundă nevoilor și dorințelor locuitorilor.

„Proiectul presupune crearea unor oportunități de învățare și recreere pentru locatari, ateliere de educație ecologică, realizarea de picturi murale, cinematograf în aer liber și alte activități în natură, pentru ca aceștia să se poată bucura de tot ce are de oferit noul spațiu verde din cartierul lor.”, mai spunea autoritatea locală.

Recomandare:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Constanța a trimis notificare de reziliere a contractului firmei care execută lucrările în centrul orașului

Dum mai 19 , 2024
Lucrările de reabilitare a centrului Constanței sunt în întârziere. Ba mai mult, unele din ele sunt prost făcute. De pildă, zilele acestea o bună parte din bordurile care delimitează pista de biciclete de pe bulevardul Ferdinand, municipiul Constanța, se scot, deși au fost montate recent. În al doisprezecelea ceas, Primăria […]

V-ar putea interesa și: