Anul școlar 2023-2024 le-a prilejuit elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța participarea la noi proiecte europene eTwinning, cadrele didactice ale acestei instituții dorind să îi pună mereu în contact pe aceștia cu tineri din diferite țări, astfel încât să aibă ocazia unui schimb cultural eficient, dar și oportunitatea de a exersa limbile străine învățate, respectiv engleza și franceza.
Primul proiect, în care au fost implicați elevii clasei a VI-a F, coordonați de prof. Veronica-Diana Hagi și de bibliotecara instituției, Anca Moșoiu, s-a intitulat „L’Europe…c’est nous!”. Șapte profesori și 81 de elevi din Italia, Spania, Grecia și România au descoperit împreună, pas cu pas, principalele noțiuni legate de Uniunea Europeană, punând în evidență atât valorile comune tuturor cetățenilor ce fac parte din aceasta, cât și particularitățile fiecărei țări participante în materie de simboluri naționale, gastronomie, personalități ale culturii, locuri turistice de neratat într-o eventuală viitoare călătorie în statul respectiv. Lista partenerilor Școlii „Gheorghe Țițeica” este următoarea: ICS „Rita Levi-Montalcini” di Bagnolo Cremasco, Italia, reprezentată de Simonetta Maria Galli, profesoara inițiatoare a proiectului, și de prof. Maria Gianna Fucina, respectiv prof. Francesca Tommaseo, Primary School of Amfikleia, din Grecia, reprezentată de prof. Panagiota Gkolfi, Școala „Santa Teresa”, din Spania, reprezentată de prof. Ana De La Red. Pe parcursul activităților, elevii au învățat prin joc și activități colaborative, în care au utilizat aplicații digitale pe care le-au descoperit în cadrul proiectului ori pe care le cunoșteau, dar pe care le-au folosit, pentru prima oară, în scop didactic. Activitatea cea mai interesantă a fost aceea de prezentare a simbolurilor Uniunii Europene în echipe transnaționale, iar cea mai motivantă concursul între țări de tip Kahoot, la care echipa din România a fost câștigătoare. Produsele obținute în timpul derulării acestui proiect pot fi vizualizate accesând link-ul https://padlet.com/bibl30cta/l-europe-c-est-nous-zaqqu456wv55yed6.
Cel de-al doilea proiect, intitulat „Europe@ns. Yes, we can.” și-a propus să ofere oportunități autentice de comunicare pentru elevi cu vârste între 10 și 13 ani care locuiesc în țări europene diferite. Elevii au învățat de asemenea despre locuri interesante din Uniunea Europeană și au reflectat asupra a ceea ce înseamnă să faci parte din Uniunea Europeană. Au lucrat în activități care i-au motivat și și-au dezvoltat abilitățile de colaborare în echipe transnaționale. Și-au folosit creativitatea și imaginația pentru a crea o Europa cu care să se identifice. Proiectul a fost integrat în curriculum-ul școlii, în orele de limba engleză, geografie, informatică, educație tehnologică, muzică. Ca și în cazul primului proiect, școala inițiatoare a fost cea din Italia, căreia i s-a alăturat și școala din Spania, ambele menționate anterior. Pe lângă activitățile firești de cunoaștere între elevi și cadrele didactice, respectiv completarea și testarea cunoștințelor despre bătrânul nostru continent, elevii au construit „Europa noastră ideală” , descriind, în echipe transnaționale, o țară europeană imaginară. La acest proiect am participat elevii claselor a V-a A, a VI-a A și a VII-a E și următoarele cadre didactice: Cristina-Tita Lomnoșanu, Dorina Șacu, Adina Netedu, Doinița Stoian și Nicoleta Savu.
Nu în ultimul rând, elevii claselor a V-a A, a V-a B și a V-a D au participat la un proiectul eTwinning „Sharing wishes in English, French and German”, care a constat în schimbul de cărți poștale și felicitări cu ocazia Crăciunului, cu elevi din 22 de instituții școlare din Polonia, Grecia, România, Italia, Franța, Turcia, Letonia și Croația. Cei 87 de elevi români au redactat felicitările în limba franceză, sub îndrumarea coordonatoarei proiectului, prof. Veronica-Diana Hagi.
Directorul instituției constănțene a declarat:
„Ne dorim pentru elevii noștri o deschidere cât mai mare pe plan internațional. Cunoștințele pe care le posedă, implicarea lor, dorința de a fi mereu în contact cu tineri din alte țări sunt o șansă unică de a-și cultiva nu numai respectul pentru valorile naționale prin trăirea sentimentului alterității, ci și pentru constructele europene care sunt repere ale unui cetățean contemporan, pentru care granițele nu mai există. O educație de succes nu poate rămâne închisă între pereții școlii, ci trebuie să se deschidă către lume, iar proiectele eTwinning sunt, din acest punct de vedere, o șansă unică.”