Mircea Țuglea, poet, scriitor, redactor șef la revista Tomis, a murit în această după-amiază, înecat.
Tragedia s-a întâmplat pe plaja Modern.
Mircea Țuglea a intrat în apă și nu a mai putut reveni la mal.
„A fost văzut de salvamari dând din mâini. Nu ar mai putut să înoate de la epuizare. Salvamarii au intrat după el, dar deja se înecase până au reușit să ajungă”, spun martorii oculari.
Avea 43 de ani și doi copii.
S-a născut în Tecuci, fiind fiul lui Petre Țuglea și al Ioanei Țuglea, scrie Wikipedia. Studiile liceale le-a făcut în Constanța la Liceul „George Călinescu”, unde a fost redactor al revistei liceului Păi și unde-și publică primele poezii. După absolvirea liceului, în anul 1992, urmează Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” Constanța pe care o absolvă în anul 1996.
Între anii 1996 și 1998 a fost bursier Herder la Universitatea din Viena, după o recomandare venită din partea lui Marin Mincu, și a studiat literatura comparată și germanistica.
În anul 2007 devine doctor în litere al Universității din București, cu o teză de doctorat consacrată operei lui Paul Celan, teză din care se va naște cartea Paul Celan și avangardismul românesc. Reactualizarea sensului.
În perioada 2011 – 2013 primește o bursă postdoctorală din partea Academiei Române pentru studiul liricii poetului Paul Celan, în urma căreia publică volumul de critică și cercetare literară Lirica lui Paul Celan și gândirea contemporană în anul 2013.
A predat limba și literatura română la Liceul Teoretic „Mircea cel Bătrân” din Constanța între 1998 și 2006.
În anul 1993 se numără printre membrii fondatori ai Cenaclului de Marți, coordonat de criticul literar Marin Mincu, iar după decesul acestuia, devine coordonatorul cenaclului.
A debutat în anul 1996 cu volumul Proezia, în urma căruia i se decernează Premiul Festivalului Poesis pentru debutul editorial.
În anul 1999 fondează Asociația Arte & Litere ASALT și revista virtuală același nume pe serverul asalt.seanet.ro, cu colectia de e-books Virtualia A colaborat la unele dintre cele mai importante reviste de cultură din România: Convorbiri literare, Viața Românească, Vatra, Paradigma, Contemporanul, Tomis, Poesis și altele.
Dincolo de conștientizarea post-textualistă a actului poetic, Mircea Țuglea este cu adevărat și un continuator al tradiției pontice ovidiene; prin intermediul Proeziei pătrunzi într-un topos consacrat, vibrând patetic și vital, acela al Tomisului, scria criticul literar Marin Mincu în Poezia română actuală, volumul I, editura Pontica 1998, text reluat și în volumul de critică literară Poeticitate românească postbelică, editura Pontica, 2003.
Giovanni Rotiroti scria în revista Paradigma, nr. 1-2/2013: Mircea Țuglea, un expert al limbajului poetic celanian și unul din cei mai importanți specialiști în opera lui Paul Celan din România.